Jandarmii au petrecut momente de odihnă activă cu prietenii lor – copiii și vârstnicii

63

Zi de mare praznic pentru creștinii ce se gândesc cu pioșenie la doi sfinți împărați de acum un mileniu și jumătate în urmă.

În această zi, în care creştinii îi sărbătoresc pe sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, un grup de copii şi persoane vârstnice au petrecut momente plăcute în zona localităţii Herneacova, din judeţul Timiş. Aici au avut parte de odihnă și distracție în decorul mirific asigurat de păduri și dealuri.

Peste 30 de copii din Centrul de Zi „Sfântul Nicolae” şi 10 persoane din căminul pentru persoane vârstnice situat pe strada Inocenţiu Micu Klein, din municipiul Timișoara, au beneficiat, luni, 21 mai, de o zi de odihnă şi relaxare în zona Domeniului Herneacova.

Organizarea evenimentului a fost posibilă prin implicarea reprezentanţilor Asociaţiei „Urmașii lui Glad”, ai cărei membri sunt jandarmi din Gruparea Mobilă Timişoara, a reprezentanţilor Domeniului Herneacova şi ai instituţiilor care au asigurat transportul participanţilor şi buna desfăşurare a activităţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.