Jaf la cunoscutul schit din stațiunea Straja! Hoțul a trecut printr-o pățanie de cascadorii râsului

482

Un tânăr a furat banii de pomelnice şi mai multe obiecte bisericeşti din schitul Straja, loc în care se află icoana Sfintei Varvara, despre care unii localnici au susţinut că a lăcrimat. Hoţul nu a ajuns însă prea departe, fiind nevoit să se predea.

Jandarmii au prins un tânăr care jefuise Schitul Straja. Bărbatul a luat mai multe obiecte bisericeşti şi suveniruri din biserica de pe munte şi aproape 1.000 de lei din cutia milei, cu tot cu pomelnice. Nu s-a atins de icoana Sfintei Varvara din schit, cea despre care unii localnici susţin că a lăcrimat de trei ori. La scurt timp, hoţul s-a prezentat la sediul Postului de Jandarmi Montan, recomandându-se ca fiind de la S.P.P., şi a cerut permisiunea de a folosi toaleta din sediul postului.

„Jandarmilor aflaţi în serviciu li s-a părut suspect, au legitimat persoana şi fiindcă avea menţiuni operative active şi un comportament suspect i-au cerut să le prezinte conţinutul bagajului, moment în care au observat mai multe bancnote de 1, 5, 10 şi 50 de lei, pomelnice si alte obiecte bisericeşti. Jandarmii s-au deplasat la schitul Straja din staţiune unde, după ce au vizualizat imaginile de pe camerele de supraveghere au observat că persoana respectivă a sustras bunurile din interiorul bisercii”, a informat Simona Fodoca, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Hunedoara.

Tânărul a refuzat să facă orice fel de afirmaţie sau să dea vreo declaraţie despre furt. „Bunurile sustrase şi suma de 980 de lei au fost ridicate şi predate stareţului schitului. Suspectul a fost condus la sediul Poliţiei Lupeni în vederea continuării cercetărilor”, a informat Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Hunedoara.

sursă: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ