Iosif Băcilă la 70 de ani

72

În luna martie 2018, un număr de iubitori ai Almăjului au avut ocazia să sărbătorească cea de-a șaptezecea aniversare a nașterii lui Iosif Băcilă. Este un prag în fața căruia oamenii sunt chemați să își facă o socoteală: au trăit cu rost sau fără rost, au făcut ceea ce este bun sau nu.

După părerea mea, la aceste întrebări, Iosif Băcilă poate răspunde pozitiv: existența lui a fost cu rost, în cursul ei a fost ales binele, și la aceasta se mai adaugă ceva nespus de important, esențial: promovarea frumosului.

În cursul carierei sale didactice, profesor de Limbă și Literatură Română la Liceul „Eftimie Murgu” din Bozovici, Iosif  Băcilă a fost neobosit. I-a învățat pe copii nu numai despre frumusețea limbii române și obligativitatea de-a o vorbi correct, și nu numai, despre istoria literaturii române. Iosif Băcilă a pătruns mult mai departe, în straturile unde se așază concepții și unde se alcătuiesc hotărâri existențiale. El i-a învățat pe elevii săi că Limba și Literatura Română sunt un tezaur de cel mai mare preț, alcătuit cu trudă și cu jertfă, și că a cinsti acest tezaur este egal în importanță cu a-ți cinsti părinții și strămoșii. În mai multe feluri, Iosif Băcilă a întipărit în sufletele elevilor hotărârea de a „nu uita niciodată ceea ce se datorează strămoșilor”.

Dar această carieră didactică nu a fost decât o parte din activitatea lui Iosif Băcilă. Căci „profesorul” Iosif Băcilă este, în același timp, și „poetul” Iosif Băcilă. Versurile lui, chiar și atunci când le lipsea agerimea, au fost mereu oneste.

Este autorul a numeroase volume de poezie și proză. Aceste volume, toate, sunt dedicate unui „loc”, iar acest loc este Valea Almăjului.

Iosif Băcilă a căutat să afle taina locului și, până la un punct, a aflat-o. Este adevărat că în anii din urmă, când a început să se abată de la poziția lui inițială, aceasta „taină” i s-a ascuns. Din păcate, în asociație cu persone orbite de ambiții și doruri personale, a ales să-și pună numele pe cărți neconvingătoare și cu mesaj dubios.

Acestor activități ale sale, pomenite mai sus, li se mai adaugă una, esențială — cea de editor al revistei „Almăjana”.

„Almăjana” este acum o prezență cunoscută în literatură bănățeană. Revista a crescut de la an la an, în conținut, în ținută și calitate, dar a rămas, până în anii din urmă, mereu credincioasă „mesajului” cu care a început, un mesaj mântuitor pentru clipa istorică pe care o traversăm.

Acest „mesaj” afirmă că „locurile” și identitatea locală au o importanță esențială în alcătuirea unui neam și în împlinirea rostului său istoric. Este un mesaj „incomod” în actualele condiții, unul care, categoric, nu-l așază pe purtătorul său în „grațiile” celor puternici ai zilei. Este un mesaj riscant. Dar acest risc și l-a asumat Iosif Băcilă și i-a rămas credincios multă vreme, abia în anii din urmă cedând în fața „duhului vremii”. Revista „Almăjana”, prin conținut și prin mesajul pe care îl poartă, a fost, multă vreme, exemplu, tribună de emulație și punct de referință.

Revista a fost parte a „renașterii” almăjene. O mișcare începută în urmă cu câteva decenii și care continuă furtunos și azi, chiar și fără „Almăjana”. Această „renaștere” înseamnă dragostea de „loc”, românească și ortodoxă, în același timp. Sub apăsarea „duhului vremii”, cum ziceam, Iosif Băcila a cedat. Cred că nu din convingere, ci din motive mărunt circumstanțiale.

În ultimii ani, „Almajana” a sucombat în fața unor dorințe de slavă deșartă. Ea s-a rătăcit într-un soi de „triumfalism ad hominem” și în ancilarități jenante față de presupuși eroi de mucava, a căzut pradă ambițiilor fără acoperire. Spritul critic a fost schimbat cu interesele personale, iar conținutul a început să nu mai aibă legătură cu scopul său inițial. Periodicul a început să publice texte referitoare la personaje fără legătură cu Almajul (versificatori de bună-credinta, dar cu talent mai puțin). Încă mai rău, publicația a preluat sau a încercat să preia, ceva din „relativismul” valoric al curentelor la modă. Dar acest mimetism ancilar nu este autentic și, nefiind autentic, eșuează în ridicol. Spre exemplu, atunci când revista încearcă să fie „echidistantă” în ceea ce privește credința, când încearcă să așeze pe treptă egală ortodoxia și cultele. Totuși meritele ei anterioare rămân. Așa cum rămân și meritele anterioare ale lui Iosif Băcilă.

Alexandru Nemoianu

Istoric – The Romanian-American Center

USA

foto – Repere Almăjene

LĂSAȚI UN MESAJ