„Împărţirea României pe regiuni ne-ar propulsa economic” – Interviu cu managerul Aquatim, dr. ing. Ilie Vlaicu

443

Ilie Vlaicu este manager al Aquatim SA — operator regional al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare din Timiș. Din anul 2002, este doctor în inginerie la Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului a Universității Politehnica Timișoara. Și-a început activitatea profesională la Combinatul Siderurgic Reșiţa, ca inginer chimist. Din 1991 până în 1999 a fost asistent universitar și apoi șef de lucrări în cadrul Universităţii Politehnica Timișoara, Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului. Este profesor asociat al Universităţii Politehnica Timișoara și prim-vicepreședinte al Asociației Române a Apei.

— Ați afirmat, cu diverse ocazii, că regionalizarea ar fi una dintre soluțiile ce ar face ca România să fie o țară mai prosperă decât este. Cum ar putea fi îmbunătățite lucrurile dacă țara ar fi împărțită pe regiuni, nu pe județe?

— Aquatim a trecut, de la faza în care operam doar în Timişoara, la situaţia de astăzi, când operăm în 123 de localităţi, deci o regionalizare. Avem o practică, datele economice spun că una reuşită. Globalizarea lumii este o realitate pe care o trăim de câteva decenii. Cum tot o realitate este că a gândi la scară mare are mult mai multe şanse de reuşită, mai ales dacă şi acţionezi astfel. Nu sunt vorbe, ci e adevărul pe care îl dau cifrele, statisticile, pe care o certifică, de un timp îndelungat, deja, situaţia din… teren. După opinia mea, organizarea României în judeţe este depăşită, fiindcă sunt entităţi prea multe şi prea mici — atât ca suprafaţă, cât şi ca populaţie — ca să funcţioneze eficient economic, social şi politic. Probabil că, în perioada ’60–’80 a secolului trecut, judeţele, în număr de peste 40, aveau sens din punctul de vedere al organizării statului socialist. Dar noi trăim de aproape 30 de ani în capitalism, unde entităţile mari, puternice, interconectate au mai multe perspective. Uitaţi-vă la firmele multinaţionale: cât sunt de puternice şi în ce expasiune se află. În România se perpetuează acelaşi regim centralizat, cu pârghiile la Bucureşti, cu o organigramă stufoasă, practic nefuncţională. Sistemul public — care, de fapt, este cel mai mare investitor în orice ţară — este profund nereformat. Suntem, totuşi, membri ai Uniunii Europene.

O regiune, faţă de un judeţ, ar avea o forţă financiară mult mai mare, oferte mai variate — de la mâna de lucru, până la formele de relief, dacă vreţi, care înseamnă inclusiv turism —, o dinamică sporită. Apoi, oamenii cu putere de decizie, liderii regionali ar fi aleşi pe bază de competenţe, nu impuşi de la Centru. Comunitatea ştie care îi sunt liderii, care sunt cei harnici, cei cu iniţiativă, cei care au reuşit ori au capacitatea să o facă. Şi mai e un lucru foarte important: într-o regiune fondurile financiare, atât cele private, cât şi cele publice, au mult mai multe „motive” să rămână şi să circule în interior, generând profit. Banii ies mai greu dintr-o entitate cum e regiunea, fiindcă ofertele de a-i consuma aici sunt variate. Iar acestă recirculare a lor duce la profit şi la dezvoltarea zonei.

— Care ar fi avantajele regionalizării pentru o companie de apă cum este Aquatim? Ce s-ar câștiga? Ce s-ar putea pierde?

— Avantajele regionalizării, din perspectiva unei companii mari, inclusiv a uneia de apă cum este Aquatim, ar fi, în primul rând, scăderea costurilor de operare şi a celor de capital, comparativ cu situaţia în care ar exista mai mulţi operatori. Şi, în fond, aceasta este una dintre cheile unei afaceri: diminuarea costurilor. Banii pe care astfel îi ecomomiseşti te ajută apoi să te extinzi, să devii mai puternic, mai sigur, să ai perspective. Poţi accesa fonduri europene mai uşor, dar poţi investi, spre exemplu, şi în utilaje complexe, cu care să acţionezi atunci când e nevoie. Altfel, ce sens are să cumperi asemenea utilaje costisitoare şi să apelezi la ele doar de trei-patru ori pe an, când sunt defecţiuni aparte, la care trebuie să intervii? Or, într-o regiune ai ce face cu astfel de maşini, e nevoie de ele în mai multe locuri. Peste tot în Europa companiile de apă se extind, cele mari le înglobează pe cele mici tocmai pentru a se mări eficienţa, a scădea costurile şi a asigura servicii de calitate cât mai multor cetăţeni. Ce s-ar pierde? S-ar munci şi mai mult, cu un ritm şi mai suţinut, cu o eficienţă sportită per angajat. Prin urmare, nu s-ar pierde nimic, s-ar câştiga şi mai mult. Împărţirea României pe regiuni ne-ar propulsa economic, am această convingere.

— Banatul, una dintre cele mai bogate și mai occidentalizate zone ale țării, nu are forța, dorința și liderii pentru o regiune funcțională?

— Nu e suficientă dorinţa bănăţenilor şi a liderilor de aici pentru regionalizare. După cum aţi observat, ciclic, în campaniile electorale, de regulă, această temă apare ca una imperioasă. E nevoie de regiuni, spun politicienii înainte de alegeri. Dacă ne votaţi pe noi, lucrurile se vor schimba în bine, România va fi altfel. Iar după vot, s-a uitat. Centralismul se păstrează tocmai pentru clienţii politici, care sunt mulţi, foarte mulţi. Regionalizarea ar reduce numeroasele funcţii existente acum, multe dintre ele fără obiectul activităţii, fără rost. S-ar reduce costurile din administraţii, s-ar diminua costurile de ţară, şi banii aceia ar putea fi investiţi în infrastructură. Or, ca asta se întâmple e nevoie de o dorinţă reală de schimbare, de presiune din partea societăţii civile, a liderilor comunităţilor, de voinţă politică prin care interesul României şi al cetăţenilor ei să fie deasupra celui clientelar.

— Nu există riscul unor dezechilibre economice mari între regiuni, în cazul regionalizării? Considerați că discrepanțele deja existente între unele părți ale României și altele ar putea fi stopate?

— Regionalizarea unei ţări trebuie gândită şi pregătită din timp. Mă rog, ea ar trebui să fie deja pregătită… Ca să se evite eventuale dezechilibre, s-ar putea crea un buget de echilibrare, care să fie accesat la nevoie. Ar apărea competiţia interregională, în prima fază, benefică, de altfel, dar legile entropiei economice ar echilibra lucrurile. Nu toate zonele sunt capabile să facă agricultură, spre exemplu. Nu le permite relieful. Cum nu toate au industrie. Cum nu multe au automotive. Sau specialişti în IT. Ar apărea o economie dinamică şi funcţională, bazată pe potenţial şi pe nevoi.

Când sunt mai puţine piese pe tabla de joc, lucrurile se văd mai limpede şi se pot lua decizii mai rapide, mai corecte. Creezi facilităţi într-o regiune pentru a atrage un tip de investiţii sau un altul, în funcţie de specificităţi. Devii tentat când ai impozite mai mici, mână de lucru calificată şi mai ieftină, infrastructură şi, mai ales, chef de muncă. Tocmai o bună aşezare a investiţiilor, o calibrare a lor în funcţie de nevoile şi specificul fiecărei regiuni ar diminua discrepanţele existente acum.

—Nu puțini politicieni au vorbit despre regionalizare și au prezentat-o, în timp, ca pe o soluție de redresare și stabilitate economică. Dar nimeni nu a trecut de la vorbe la fapte. Oare de ce?

— Mulţi dintre politicieni, când ajung la putere, se comportă ca nişte copii: le place să se joace cu butoanele, butoanele puterii. Şi apasă când pe unul, când pe altul. Sting unul, aprind altul, iarăşi sting. Distribuie resurse şi funcţii pe criterii doar de ei ştiute, netransparente, în afara necesităţilor reale, în afara meritocraţiei, în absenţa unei strategii coerente şi de durată, care să aşeze ţara cât mai bine pe propriile picioare. Centralismul, în orice ţară, naşte jupâni, adică acei oameni care se pomenesc dintr-o dată pe o gramadă de resurse la care renunţă greu. Pe aceşti jupâni îi găsim şi la centru, şi în provincie. Şi la oraş, şi la sat. Regionalizarea ar reduce mult din numărul lor. Asta ar însemna, pentru destui, un fel de sinucidere. În numele onoarei şi de dragul acestei ţări, această sinucidere — simbolică, bineînţeles — ar fi necesară. Cam de mult timp e necesară…

LĂSAȚI UN MESAJ