Gest impresionant al unei femei din vestul țării ! Ce-a făcut pentru copiii din zona în care trăiește

150

Din dorinţa de a ajuta copiii să înveţe mai bine, o femeie din Alba Iulia a pus bazele unui proiect îndrăzneţ, care se bucură de un real succes. Cosmina Berchi are 44 de ani şi este cea care a avut ideea de a transforma sediul unei centrale termice dezafectate din Alba Iulia într-un loc în care copiii vin zilnic şi îşi fac temele.

În locul unei foste centrale termice, a amenajat un centru unde – alături de mai mulţi voluntari – le oferă gratuit meditaţii elevilor. Iar rezultatele se văd deja şi în catalog. Când vine vorba de teme, copiilor nu le lipseşte entuziasmul. Mai ales că au ajutoare de nădejde.

Lidia, voluntar: “Astăzi vă explic rapoartele, dacă nu înţelegeţi veniţi la mine că de fiecare dată şi vă explic.”

Iar meditaţiile dau roade. Rezultatele la învăţătura – ale celor aproximativ 40 de elevi – nu au întârziat să apară.

Elev: “M-au ajutat să învaţa tabla înmulţirii pentru că eu nu o ştiam prea bine.”

Elev:“Nu mai iau note mici, iau note mari că mă ajută voluntarii. Eu nu mă descurcam bine şi a zis mama: Măi băiete du-te la ore şi iei note mari şi să înţelegi mai bine. Şi am venit la Cosmina şi a trimis pe un voluntar să mă ajute.”

“Ne-a fost dată de către primărie. Era dezafectata şi am renovat la ea, se lucrează pe voluntariat. Scopul este de a ajuta elevii, în special de la clasa întâi la clasa a 8-a. Am mers la diferite firme şi le-am zis că avem nevoie din lista asta de ce vindeţi voi, ce puteţi să ne donaţi, chiar dacă sunt lucruri refuzate noi putem să le refolosim,” spune Cosmina.

La centru, 10 voluntari se ocupă de elevi.

Camelia, voluntar:”Știu că aici putem să îi formăm, să îi ajutăm. Simt împlinire, simt că sunt de folos, simt că pot să ajut şi mi-ar face deosebită plăcere să ştiu că la un moment o să văd rezultate. Să le schimb destinul.”

Pe lângă temele zilnice, copiii participă şi la tabere de vară, vizionari de filme sau ateliere de lucru manual. Şi au timp să se şi joace împreună.

sursa: ziarulunirea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ