Experiență traumatizantă pentru un elev din Timișoara. Ce a pățit pe stradă!

1856
copil batut

Un copil de 12 ani din Timișoara a fost bătut și prădat de trei tineri care, după ce l-au lovit și deposedat de telefonul mobil și de hoverboard-ul pe care se afla minorul, s-au făcut nevăzuți.

,,La data de 30 ianuarie a.c., în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Timişoara au identificat, pe raza municipiului,  trei tineri de 15 şi 18 ani,  bănuiţi de comiterea unei tâlhării în municipiul Timişoara.

În fapt, la data de 30 ianuarie a.c., cei în cauză ar fi deposedat  prin violență, un tânăr de 12 ani, de telefonul mobil și un hoverboard.”, transmit polițiștii.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind predate păgubitului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, doi dintre bănuiți fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.