Cum se rescrie istoria democraţiei! Podul Decebal, locul unde a murit prima victimă a Revoluţiei din Timişoara, are denumire nouă

456

Pentru noi bănăţenii, şi poate ar trebui ca pentru toţi românii să fie la fel, Timişoara are o semnificaţie aparte. Aici dăinuieşte un spirit pe care nu-l vei întâlni nicăieri altundeva. Aici e leagănul democraţiei (nu a lui Herodot sau a lui Cezar). Dar este leagănul democraţiei în România. Aici s-a născut ţara de astăzi, aici s-a născut libertatea şi dorinţa de a rupe barele de fier ale dictaturii. Şi aşa s-a şi întâmplat! S-a scris istoria cu sânge. Cu sângele timişorenilor care aruncau timizi câte o privire peste graniţă şi vedeau că se poate şi altfel, că se poate trăi în libertate şi că poţi să lupţi pentru asta.

Despre Revoluţia din 1989 de la Timişoara s-au scris sute de pagini. Fiecare autor a interpretat evenimentele de acum 27 de ani aşa cum a crezut de cuviinţă. Dar un lucru este cert: la Timişoara a fost revoluţie! Indiferent de paşii care au urmat apoi în ţară, la Timişoara a fost revoluţie. Niciun timişorean nu va spune altfel, mai ales cei care au lăsat acasă frica şi au pornit pe străzi să strige “libertate!” într-o ţară dominată de teroare.

Unul dintre locurile unde s-a scris istoria cu sânge este Podul Decebal. Puntea, pe atunci, dintre sediul partidului comunist şi complexul studenţesc. Puntea dintre îngrădire şi libertate, puntea dintre generaţii apuse şi tinerii viitorului, puntea dintre dictatură şi democraţie. Aşa este cunoscut podul în Timişoara, în Banat şi în ţară. Aici s-a jertift prima victimă pentru libertate, aici este locul unde au sfârşit, sub rafale de gloanţe, zeci de revoluţionari. Iar acest loc, întipărit prea bine în sufletul nostru, îşi pierde identitatea.

Ce se întâmplă cu Podul Decebal, reperul negru al Revoluţiei din 1989?

O parte a istoriei Timişoarei se schimbă. Mai exact, denumirea mai multor poduri, o parte dintre ele cu o tradiţie veche în spate. Consilierii locali au aprobat o hotărâre pentru “atribuirea de denumiri la 4 străzi, respectiv 4 tronsoane de prelungire străzi şi schimbarea de denumiri la 2 străzi, respectiv 1 piaţă din Timişoara”.

podul-decebal-revolutie-1Una dintre cele mai importante schimbări este legată de Podul Decebal. Acesta a intrat în istoria Timişoarei la începutul secolului trecut, dar mai ales în 1989. Aici s-a petrecut unul dintre cele mai negre momente ale Revoluţiei din Timişoara. Aici s-a desfăşurat filmul zilei de 17 decembrie, care a primit denumirea de “Masacrul de la Podul Decebal”. Aici şi-au pierdut viaţa zeci de timişoreni. Acum, podul se va numi Traian.

“S-a avut în vedere faptul că istoricul podurilor din Timişoara, cuprinzând denumirile actuale, denumirile vechi şi denumirile populare, este prezentat în cartea cu acelaşi nume scrisă de ing. Jancsó Árpád, publicată la Editura Mirton Timişoara în anul 2001, s-a propus redenumirea unor poduri peste Bega din Municipiul Timişoara şi păstrarea denumirilor celorlalte poduri”, se motivează în proiectul adoptat de Consiliul Local Timişoara.

Nimeni nu s-a gândit să conteste proiectul şi nimeni nu şi-a amintit de eroii de acum 27 de ani pe care acum îi ridică în slăvi odată pe an. Aleşii locali, distinşii oamenii care conduc urbea de pe Bega, au uitat pentru o zi istoria care s-a scris pe acel pod, istoria care a marcat o ţară întreagă şi ne-a dat tuturor libertatea tocmai de a sesiza atunci când prea-măriţii conducători fac o greşeală. Iar acesta este impardonabilă, cel puţin în ochii celor care, cu sufletul în buzunar, au pornit lupta împotriva dictaturii ceuşiste.

Masacrul de la Podul Decebal

Era 17 decembrie 1989. Duminică după-masă. Revoluţia începuse. Nu se mai vorbea dspre proteste răzleţe în oraş, nimeni nici nu îşi mai amintea de pastoral Tokes, toată lumea urla “Libertate!” din toţi rărunchii. Miile de revoluţionari au asistat fără apărare cum Armata deschidea focul în tinerii pletoşi din faţa Catedralei, iar preoţii ferecau uşile lăsându-i pe revoluţionari fără scăpare. Dar şi aşa mulţimea era trezită. Aşa că a fost cucerit sediul de partid, pieţele vuiau de strigăte, unele de protest împotriva dictaturii, altele de durere când gloanţele sfâşiau carnea.

Încet încet, mulţimea a pornit spre complexul studenţesc. Mii de oameni înflăcăraţi erau decişi să nu se oprească din drum. Însă Podul Decebal a fost un fel de frontieră finală. Aici s-a podus masacrul! Luminile erau stinse, se înserase şi mulţimea a fost întâmpinată de militari cu arma în mână. Şi s-a tras! Au murit zeci de oameni răpuşi de gloanţele unor copii de 18 ani, militari în termen, care urmau nişte ordine date din birouri poleite cu aur.

Unul dintre cei care a încasat două dintre gloanţe a fost Adrian Kali. Era un tânăr muncitor, cu părul lung, care asculta de pe “dincolo”, muzică rock. Ştia că îşi dorea să poată asculta trupele iubite oricând, fără să-i fie teamă şi fără să fie stigmatizat. Ştia că vrea să îşi poarte pletele fără să se uite mereu peste urmăr (că nu ştiai când te ridica miliţia). A avut noroc şi a scăpat. A reuşit să treacă podul Decebal şi a fugit spre complex. A fost salvat de un prieten care era cu maşina în zona Michelangelo şi a ajuns la spital, unde doctorii i-au salvat viaţa.

podul-decebal-revolutie-3Acum, după 27 de ani, Adrian Kali află că locul unde a renăscut şi unde a luptat pentru libertatea de care ne bucurăm astăzi, îşi pierde identitatea. Numele marcat cu fier încins în inimile miilor de oameni care au fost, atunci, acolo, a sutelor de timişoreni care şi-au pierdut logodnicele, soţii, copiii, a zecilor de împuşcaţi, se pierde. Astăzi Adrian Kali este profesor de istorie. Învaţă generaţiile tinere ce nu se scrie în manualele şcolare, iar lecţiile despre Revoluţie sunt cele mai importante. Nu înţelege cum cei aleşi democratic să conducă orşul uită momentele care au făcut acet lucru posibil.

“Schimbarea denumirii podului din Decebal în Traian este o dublă rescriere a istoriei oraşului Timişoara. Niciodată acest pod nu a avut legatură cu zona Traian ci cu zona Fabric. Înainte să se numească Decebal a purtat numele de Podul de pe Aleea Parcului (Liget-úti híd, Parkstrassenbrücke). Deci, practic redenumirea podului este un act politic sau prostesc. Ori ambele”, spune Adrian Kali.

Istoria nu este singurul motiv pentru Adrian Kali nu înţelge modificarea adusă denumirii podului Decebal. Locul Acela, cu identitatea lui cu tot, este sfânt.

“Pentru români şi pentru mine podul reprezintă tragedia românilor sub dictatura comunistă. Aici a murit prima victimă (erou) al Revoluţiei române, strivită de un TAB. Aici a fost masacrată coloana de demonstranţi ce a încercat să ajungă la sediul Miliţiei pentru a elibera arestaţii din seara de 16.12.1989 şi ziua de 17.12.1989. E locul în care am încasat 2 gloanţe, Banciu Ioan a devenit văduv cu trei copii şi Gavra Dănuţ a rămas fără picior. E locul în care alţi timişoreni au rămas fără fraţi, logodnice sau copii. Şi alţii care au fost grav răniţi. Este un act ruşinos realizat de nişte diletanţi care vremelnic ajunşi în fruntea urbei o remodelează după chipul hâd al necunoscătorului istoriei recente, al unor noi odioşi, care vor ca asemeni lui Ceauşescu să rămână în memoria noastră cu orice preţ. E datoria noastră, a supravieţuitorilor, să ne opunem acestor indivizi pentru a ne apăra istoria, faptele, care indirect, i-au ajutat pe aceşti indivizi să facă o carieră politică”, spune Kali.

Câte ceva despre istoria Podului Decebal, înainte de Revoluţie

Este situat pe Bd. Revoluţiei din 1989 – Bd. 3 August 1919, construit între anii 1909 – 1910, de inginerul Gyözö Mihailich, arh. Albert Körössy.

podul-decebal-revolutie-4“Venind din cartierul Cetate vizitatorul traversează podul, care costituie o poartă de intrare simbolică în cartierul Fabric. Executat din beton armat, podul se remarcă prin formele sale unduite, tipice stilului anilor 1900, curentul szeceszió. Soluţia adoptată pentru arcul din beton armat al podului a reprezentat o premieră tehnică la vremea respectivă.

Podul se află pe terenul fostei „Esplanade”, câmpia pe care până în anul 1892, când s-a renunţat la caracterul de fotăreaţă militară al cetăţii Timişoara, era interzis a se construi. Între anii 1734 şi 1868 această câmpie avea o lăţime de 948 m, întinzându-se de pe latura de vest a podului până în apropiere de actuala Piaţă Traian.

La est de pod începe actualul Bd. 3 August 1919, care pe tronsonul până la Piaţa Micloşi constituie o adevărată „rezervaţie de arhitectură a anilor 1900””, este prezentarea InfoCentrului Turistic din Timişoara.

În 2013 Podul Decebal a împlinit 100 de ani. Atunci autorităţile au decis să instaleze un sistem de lumini pe pod, astfel încât acesta să poată fi admirat şi noaptea. Schimbarea denumirii înseamnă modificarea a sutelor de cărţi scrise despre Revoluţie sau despre istoria Timişoarei. Unde să mai punem că podul Decebal este şi monument istoric?! Ce se va întâmpla în acest caz, în condiţiile în care în scriptele Ministerului Culturii, monumentul apare cu denumirea “Decebal”, nu “Traian”? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care consilierii locali nu s-au gândit înainte de a schimba denumirea unei bucăţi din istoria Timişoarei, a României şi a libertăţii.

LĂSAȚI UN MESAJ