Contractul pentru lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva a fost reziliat

158

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a luat decizia rezilierii parţiale a contractului pentru lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, după ce a sesizat mai multe nereguli în urma unei inspecţii inopinate, a anunţat joi Ministerul Transporturilor.

Ministrul, alături de directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ştefan Ioniţă, au continuat, în perioada 9-10 august, inspecţiile inopinate pe şantierele autostrăzilor Lugoj – Deva şi Sebeş – Turda.

„În urma constatării mai multor nereguli sesizate la faţa locului, s-a decis rezilierea parţială a contractului pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, dar şi penalizarea antreprenorilor care nu au respectat termenele şi calitatea lucrărilor. De asemenea, consultanţii au primit penalităţi pe loturile 2 şi 3 ale autostrăzii Lugoj-Deva, pentru că nu au supravegheat corespunzător lucrările”, se arată în comunicat.

În vizitele anterioare, Răzvan Cuc le-a atras atenţia constructorilor şi consultanţilor că riscă sancţiuni care pot merge până la rezilierea contractelor, în cazul în care nu respectă termenele de execuţie şi calitatea lucrărilor.

Lotul doi al autostrăzii Lugoj – Deva, parte din Autostrada A1 (Bucureşti-Nădlac), are o lungime totală de 28 kilometri, valoarea contractului de execuţie fiind de 562,73 milioane de lei fără TVA. În acest moment circulaţia se desfăşoară pe aproximativ 15 kilometri, între nodurile Traian Vuia şi Margina. Pe restul lotului vor trebui realizate două tuneluri de trecere pentru animale.

LĂSAȚI UN MESAJ