Ce şefi preferă românii? Rezultatele surprinzătoare ale unui sondaj

223

Angajaţii români apreciază cel mai mult liderii care le oferă feedback şi de la care au ce învăţa, care le întăresc încrederea în forţele proprii şi care le stabilesc obiective clare, arată concluziile unei cercetări realizate de compania de training Ascendis pe un eşantion de 500 de angajaţi.

Capacitatea de îndrumare oferită de liderii organizaţiilor din România este pe primul loc în topul preferinţelor pe care le au angajaţii atunci când conturează portretul şefului ideal.

Astfel, angajaţii români apreciază cel mai mult abilitatea şefilor de a oferi feedback şi de a-i ajuta să-şi consolideze cunoştinţele (63,5% dintre respondenţi indicând acest răspuns pentru a evalua capacitatea de îndrumare a liderilor), urmată de cea de a explica şi de a demonstra o situaţie sau o sarcină de serviciu (23,5%) şi de cea de a clarifica aspecte legate de job (13%).

Pe locul doi în topul calităţilor pe care ar trebui să le aibă liderii se află capacitatea de modelare a valorilor. Astfel, pentru jumătate dintre respondenţii la chestionar capacitatea unui şef de a întări încrederea pentru obţinerea succesului este cea mai importantă contribuţie pe care o poate aduce acesta în relaţia cu subalternii, urmată de faptul că inspiră dorinţa de a depune eforturi (21%) şi de faptul că susţine organizaţia (16%).

Managementul pentru obţinerea de rezultate este pe locul trei în topul calităţilor preferate de angajaţi atunci când aceştia realizează portretul liderului ideal. Astfel, 53% dintre respondenţii care au evaluat această dimensiune din cercetarea Ascendis preferă liderii care stabilesc obiective ce implică folosirea la maximum a capacităţilor, 23% spun că liderul ideal realizează obiectivele stabilite, în timp de 18% îl consideră ideal pe şeful care indică oportunităţie. Doar 6% dintre angajaţii care au răspuns la chestionar spun că apreciază faptul că liderul rămâne concentrat pe activitatea pe care o are de finalizat împreună cu echipa.

În mod suprinzător, abilitatea de comunicare a liderilor a primit cel mai mic punctaj din partea angajaţilor care au fost invitaţi să realizeze portretul liderului ideal. Totuşi, angajaţii apreciază cel mai mult, în cadrul acestei dimensiuni analizate, liderii care se asigură că toată lumea a înţeles ce are de făcut în cadrul unei sarcini de serviciu (30%) şi pe cei care organizează comunicarea (25%). Practic, din acest răspuns reiese că angajaţii români ar alege un manager pragamatic şi orientat către rezultate, în detrimentul unuia sociabil şi comunicativ.

„Românii sunt mai preocupaţi de dezvoltarea profesională decât restul europenilor.Am ajuns la această concluzie în urma interacţiunii cu peste 150.000 de cursanţi în ultimii 10 ani. Sunt observaţii empirice, confirmate şi de măsurători profesioniste, realizate cu instrumentele psihometrice cu care lucrăm. Această preocupare şi potenţialul creativ al angajaţilor pot constitui două puncte forte ale resurselor umane din România. Am observat că românii apreciază la liderii lor capacitatea de a-i îndruma, de a le oferi feedback şi susţinere. Nevoia de încredere în propria persoană este o nevoie de bază. Când ne simţim apreciaţi, suntem mai productivi. Generaţiile noi apreciază şi mai mult aceste calităţi la şefii lor. Tendinţa managerilor români este să dea ordine angajaţilor şi să-i controleze. Putem schimba acest model de management prin training şi coaching”, a declarat Marius Opriş, Partener Ascendis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.