Ce găzduiește o cetate din vestul țării!

301

Celebra compania americană Warner Bros va filma scene dintr-un lungmetraj horror la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Aranjarea decorurilor a început deja, iar echipa de producție este așteptată să ajungă, zilele acestea, în municipiul de pe Cerna. Filmările vor începe curând, iar secvențele turnate în fosta casă a lui Iancu de Hunedoara, vor putea fi văzute în pelicula de groază “The Nun” („Călugărița”), a cărei premieră este programată pentru anul viitor, în iulie, în Statele Unite ale Americii.

După ce, în ultimii ani, a apărut în mai multe filme, unele chiar și de Hollywood, Castelul Corvinilor va putea fi văzut și într-o altă producție americană, plină de mister și groază, cu personaje demonice. Pe parcursul zilelor cât vor sta la Hunedoara, echipa de producție va filma secvențe atât în interiorul castelului, în Sala Dietei, conform unor surse, cât și în afara monumentului istoric. „Filmările vor avea loc în grădina și în șanțul de apărare al castelului. Pe perioada desfășurării acestora, accesul turiștilor nu va fi restricționat”, a precizat Cristian Roman, directorul Castelului Corvinilor.

El a mai spus că nu poate preciza data exactă când vor începe filmările, acest lucru făcând parte din „calendarul intern al producătorilor”, dar că, este posibil ca, „startul” înregistrărilor să fie dat la finele lunii. Din staff-ul de producție, ce urmează să sosească la Hunedoara, vor face parte atât americani, cât și români de la Castel Film, studiou cinematrografic care a mai avut reprezentanți prezenți în municipiul de pe Cerna, în anul 2010. Atunci, tot la Castelul Corvinilor s-au filmat secvențe din „Ghost Rider 2 –Spirit of Vengeance”, cu Nicholas Cage în rolul principal.

Despre „The Nun”

Filmul „The Nun” este regizat de Corin Hardy, un cineast pasionat de efecte speciale şi de lungmetraje horror, produs de New Line Cinema, Atomic Monster şi The Safran Company, și distribuit de Warner Bros. Pelicula va fi realizată atât la Hunedoara, cât și la Sighișoara, în studiourile Castel Film de la București. Câteva scene din film vor fi înregistrate, se pare, și în incinta Palatului Parlamentului, spațiile necesare desfășurării înregistrărilor fiind tarifate cu 5.000 de euro pe oră. Potrivit informațiilor făcute publice pe site-ul Castel Film, înregistrările lungmetrajului, realizate în România, se vor încheie până pe 24 iunie.

Scenariul filmului, scris de Gary Dauberman and James Wan, are la bază un personaj demonic, sub înfăţişarea unei călugăriţe. Deocamdată, distribuţia filmului nu a fost anunțată, însă, potrivit portalului imdb.com, cunoscutul actor mexican Demián Bichir va interpreta rolul unui preot trimis de Vatican să investigheze moartea misterioasă a unei călugăriţe.

Sursa: Servus Hunedoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.