Ce fel de partid aștept eu. Dar ce fel de partid așteaptă românii?

357

Eu aștept un partid de pe Marte. De pe Saturn sau, dacă se poate, dintr-o altă Galaxie la câteva milioane de ani lumină. Și, dacă se poate, mă iertați că insist, dintr-o galaxie fără teleormăneni cu strungăreață de Alexandria, fără Iliești, fără Năstași, fără Ponți, Tăriceni, Voiculești, Ghiți și alți reptilieni după chipul/curul și asemănarea lor.

Știu că e greu, dar, în naivitatea mea, îmi dau o ultimă șansă și sper la o mică minune. Dar nu e deloc sigur că extratereștii ăștia vor rămâne, după 4–5 luni, cu virginitatea morală intactă. Și, când îmi exprim scepticismul ăsta feroce, mă gândesc la exemplul notoriu al unui fost consul al Germaniei la Timișoara, care, după nici 2 luni, se amicise la cataramă cu băștănimea din Timișoara ce făcea transhumanță spre și dinspre Germanica așa cum alții fac exerciții de respirație. Sigur, pe bani buni care ajungeau unde trebe.

Ați înțeles, vreau să spun că orice partid nou s-ar naște tot din târtița asta blestemată a noastră va ieși. Și, ca atare, nu obosesc să repet, de fiecare dată când ne potopește naivitatea aurorală: niciodată, niciunde în cosmos, în niciun fel nu se va putea ca partea să fie altfel decât întregul. Or, întregul nostru, adică societatea noastră, este stricat definitiv, corupt, dereglat, otrăvit, împuțit. Cum ar putea, așadar, cineva să fie atât de idiot încât să creadă că școală românească poate fi minunată, că sportul românesc, că fotbalul, că partidele pot să fie altfel decât este întregul? Nu vă grăbiți să îmi dați exemple de oameni minunați care au reușit. Ei nu datorează țării nimic. Așa cum nici Halep nu datorează nimic, așa cum minunații regizori de teatru sau film din ultimele două decenii nu datorează nici măcar 1 ban sistemului corupt și ticăloșit. Așadar, mai simplu spus, de unde dracu — Doamne, iartă-mă! — credeți că se ivesc oamenii ăștia competenți, integri, altruiști, corecți, alergători neobosiți în slujba binelui public? Din neantul igienic al cărților de benzi desenate? Credeți cumva că ei nu au neveste, părinți, copii, prieteni, frați ori surori, vecini, amante, amanți, obligații care să nu poată fi strânși cu ușa atunci când este nevoie? Credeți cumva că ei nu vor să se procopsească puțin? Că nu au interese, afaceri, slăbiciuni, sentimente pe care actuala clasă politică să nu le poată deregla la nevoie? Credeți că onestitatea lor de acum va rămâne la fel atunci când se vor afla în fruntea bucatelor?

Dar, mai ales, aveți cumva impresia cretină că peste 60 la sută din populația României resimte cumva o boare din ticăloșia, dezastrul moral, hoția celor care sunt acum la putere? Credeți că mizeria materială în care se scaldă cel puțin jumătate din populația rurală a României mai are putere să înțeleagă ceva și să dorească schimbarea? Credeți că haita de români patrioți ce ornează cârciumele de bloc din marile noastre orașe ar da jumătate de scuipat cu galben de bere pe coana Europa, pe NATO, pe independența Justiției? Credeți că absolvenții de bac — care știu că bacul e o afacere între părinții lor și comisie — înțeleg ceva din social-democrația cu SUV sau liberalismul tăricean? Nu credeți? Nici eu. Dar cred că tot trebuie să încercăm!

LĂSAȚI UN MESAJ