Casa Artelor așteaptă spectatori cu condiție fizică

176

Instituție culturală caută amatori de artă și cultură de cursă lungă, ce nu se dau bătuți prea ușor. 5 zile de artă plastică, muzică și teatru la Casa Artelor Spectatori ce duc la greu. Așa trebuie să fie cei care aleg să își satisfacă pofta de arte frumoase, în această săptămână, la Casa Artelor. Și asta pentru că aici are loc un adevărat maraton de evenimente culturale.

Diminețile le sunt rezervate celor mai mici dintre artiști care sunt poftiți la un atelier de modelaj care îmbină perfect istoria și arta plastică. Întâlnirea care se desfășoară joi, 21 aprilie este organizată de Asociația Arheovest și are loc în Curtea cu Castan a Casei Artelor. Miercuri seara, galeria Subterana își deschide porțile pentru expoziția intitulată “CerAmica” pusă la punct de studenții secției Ceramică din cadrul Facultății de Arte și Design de la Universitatea de Vest, în colaborare cu Centrul de Cercetare Științifică și Creație Artistică în Arte Decorative și Design și Clubul Lions Iris. Vernisajul expoziției, care este parte a celei de a VII-a ediții a proiectului FiloArte, are loc începând cu ora 18.00, iar expoziția stă deschisă până în 27 aprilie.

Dacă e joi… e vernisaj în galeria Pygmalion. Anna Kun își pune semnătura pe un proiect inedit: “Pa&Pu (Goodbye & Good Luck). „Pa & Pu (Goodbye & Good Luck)” este un proiect în două acte și pentru că galeria Pygmalion e bicamerală. Se compune din două serii de picturi/desene și două obiecte, toate expuse simplu, ordonat, firesc. Se recomandă să vă luați ochelarii de citit, unde e cazul – imaginați-vă un fel de bandă desenată supradimensionată, narativă la propriu și la figurat.” – spune, despre expoziție, Anna Kun. Vernisajul are loc joi, 21 aprilie, de la ora 18.00. Expoziția este deschisă până în 3 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.