Ca-n NBA! Timișoara a preluat șefia Ligii după cel mai spectaculos meci

107

”Leii” bănățeni au făcut spectacol în ultima rundă înaintea Crăciunului și au urcat din nou pe prima poziție a Ligii Naționale. BC SCM Timișoara a învins-o pe SCMU Craiova cu 107-95 în meciul cu cele mai multe puncte alea sezonului.

Ca-n NBA! Așa s-a disputat partida de joi seara din sala Constantin Jude dintre BC SCM Timișoara și SCMU Craiova din etapa a zecea a turului. Cele două echipe au oferit cel mai spectaculos duel din acest sezon cu peste 200 de puncte marcate. Câștig de cauză au avut gazdele, care au reușit procentaje record pentru Liga Națională cu 32 de aruncări înscrise, din 42 de aruncări de două puncte, adică 76%.

Este cea de-a opta victorie a turului și a patra consecutivă pentru BCT care trece momentan pe primul loc în clasament cu 18 puncte și și-a asigurat cel puțin poziția secundă la finalul anului. ”Ne bucurăm de această victorie obținută în condiții grele. Pivoții noștri, Drăgușin și Diaz, au fost accidentați în ultima perioadă, dar au intrat în teren și au dat tot ce au putut ei pentru victorie. Ne-a fost mai greu să ne apărăm la pick and roll, dar chiar și așa este bine că am reușit să marcăm mai mult decât una dintre echipele foarte ofensive ale campionatului. Suntem în grafic și cu fiecare victorie ne securizăm poziția care să ne califice în Top 6. Încă o dată, jucătorii au dovedit caracter, iar succesul este rezultatul muncii foarte serioase pe care o depun la antrenamente”, a subliniat Tudor Costescu, antrenorul BCT.

BCT-ul mai are încă un joc de disputat în acest an; miercuri, 27 decembrie, de la ora 18,00, cu campioana U BT Cluj, în etapa a XI-a, ultima a turului. Ardelenii sunt momentan pe locul secund, având însă un meci mai puțin disputat.

BC SCM Timișoara – SCMU Craiova 107-95 (25-32, 29-20, 25-20, 28-23). BCT: Calotă 23 puncte, 8 pase decisive, 7 recuperări, 4 intercepții, Komatina 23 puncte, 7 recuperări, Jeremic, 21 puncte, 3 recuperări, 4 pase decisive, Burgess 14 puncte, 4 recuperări, Diaz 10 puncte, 6 recuperări, Mijajlovic 8 puncte, 3 recuperări, 6 pase decisive, Drăgușin 6 puncte, 4 recuperări, Tohătan 2 puncte, 5 pase decisive.

Fetele, victorioase în fața lui Petricevic

Tot joi s-a desfășurat și partida fetelor de la SCM Timișoara în compania vicecampioanei Universitatea Cluj-Napoca. Violetele au oprit tabela la 61-56 (18-13, 18-16, 16-16, 9-11) grație unor procentaje mai bune la toate capitolele: punctee marcate, recuperări, eficiență. Succesul repurtat în fața echipei conduse de Dragan Petricevic o urcă pe trupa lui Mihai Coldea pe poziția a patra cu 14 puncte.

Arlene Lloyd, cu 22 de puncte, a fost principala marcatoare a partidei la care a adăugat 6 recuperări. Au urmat-o Maegan Conwright (18 puncte) și Leeza Burdgess (16 puncte). Peste șase zile, timișorencele au parte de ultima confruntarea a anului, pe terenul lui CSM Satu Mare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.