Despre pregătirile pentru marea călătorie

380

Am fost invitat de prieteni, cu câteva săptămâni în urmă, să vorbesc la lansarea volumului Salutări din Piaţa Reconcilierii de Gheorghe Mocuţa. Primisem cartea, dar uitasem grabnic de ea, fiindcă titlul se adăuga rău celorlalte cărţi ale lui Gheorghe Mocuţa, poet, critic, eseist, istoric literar şi autorul unei cărţi extraordinare cu… întâmplări din irealitatea imediată. Neobişnuita carte-jurnal „de odinioară”, proză poematică, reflecţii asupra limitei, se numea Cea mai bună dintre lumi. Jurnal şi contrajurnal. Care e cea mai bună dintre lumile posibile ale unui om de cultură? Ale unui poet, eseist care îşi doreşte o împlinire culturală? El e profesor de limba franceză, cunoaşte Parisul pe de rost. Acum e la Paris, în cea mai frumoasă dintre lumile posibile. E împreună cu fiul său şi întâlnesc mereu medici, surori medicale, compatrioţi, patrioţi, primesc mesaje din ţară. Primesc reviste literare din ţară. Vor supravieţui?, iată întrebare de pe fiecare pagină. Chiar vor supravieţui?

El nu era (fusese) doar poet, eseist, era om politic, fusese, înainte de 1989, urmărit de Securitate, după 1989 a fost, o vreme, primar al oraşului său, Curtici. Cum arată cea mai bună dintre lumile posibile? Pentru cine vrea să înţeleagă Geografia literară a României, oraşul său e cel din extremul vest al ţării. E un loc în care îţi poţi arunca privirea uşor peste întregul ţării. Eşti invitat să înţelegi întreaga cultură română. Toată ţara.

La începutul mileniului al treilea, Gheorghe Mocuţa publica, unul după altul, volume de critică/istorie literară, de poezie, de eseu. Mic tratat asupra naufragiului, Pe aceeaşi arcă, Sistemul modei optzeciste şi Pregătiri pentru marea călătorie, din 2002, sunt definitorii pentru scriitorul cu „proiect”, care era Gheorghe Mocuţa. Ultimul pare o carte testamentară. Înainte de „marea plecare” poetul recapitulează, îşi aminteşte de poeţii săi, de prietenii săi, de scriitorii „din vest”. Cea mai bună dintre lumi apare în 2011. Trăieşte, va trăi mai departe. Pentru „scriitorii din vest” mai scrie câteva cărţi, între care şi o sinteză. Un dicţionar: Literatura Vestului apropiat. Dicţionar bibliografic al membrilor Uniunii Scriitorilor din România — Filiala Arad.

După atâtea cărţi ale amintirilor, cu vizibile mesaje testamentare, cu dicţionare consacrate scriitorilor din „imediata apropiere” (Filiala Arad), e nevoie de o reconciliere? Cu geografia Vestului apropiat? După atâtea cărţi ale jurnalelor „din cea mai bună lume posibilă”, scriitorul face noi exerciţii de apropiere: mai vizibile decât în celelalte cărţi. Piaţa Reconcilierii face parte din geografia Vestului apropiat, dar şi din lumea trăită de Scriitor. De scriitorul care, „odată scăpat din spital, vrea să asculte vuietul oraşului”:
„porumbeii şi vrăbiile din piaţă/ se apropiau tot mai mult/ îmi ciuguileau firimiturile din palmă/ până am rămas fără mâini/ apoi au început să-mi gâdile buzele palide/ şi faţa fără sânge// lumea trecea nepăsătoare/ era 1 martie la prânz/ oamenii mă ocoleau ca şi cum/ ar trăi veşnic/ lăsându-mi în seamă/ grija sufletului/ pentru ziua ce va veni”. (vuietul oraşului). Ce se întâmplă azi, acum, în istorica Piaţă a Reconcilierii? E piaţa care poate defini istoria sau înseamnă reconcilierea lui cu acel Dincolo, atât de prezent în lumea lui Gheorghe Mocuţa?

Cu lumea în care trăieşte (încă) un Poet? „poetul acela ramolit bea monopol şi zice/ până şi cuvintele pot fi sufocate/ cu dragostea noastră/ dar el nu/ cine-l atinge se preface în vers// uite pe el lumea l-a uitat/ dar asta nu-l împiedecă să dea toată ziua/ telefoane/ să le amintească prietenilor/ că în calendare e sfântul/ şi mare mucenic Greier/ iar el e tot un om viu şi nevătămat// acum priveşte pe geam: /o familie de corturari/ s-a aşezat la picioarele paşoptiştilor din piaţă/ şi-şi face de lucru sub marele arc de triumf// aşa că mai bine să ia el/ o duzină de ilustrate/ şi să scrie negru pe alb/ salutări din piaţa reconcilierii”. (salutări din Piaţa Reconcilieri) Cum istoria se goleşte de sine, cum scriitorul, poetul, poate regăsi istoria?

Câteva poeme exponenţiale sunt consacrate „bunicului” şi trecerii sale prin lume, altele — poeţilor alături de care a fost şi cu care a rămas împreună. Poezia sau viaţa? face parte dintre întrebările repetate ale Poetului. Ale prietenilor:
„ca soldatul de la Maraton ajuns la timp/ pentru a anunţa victoria asupra perşilor/ aşa mi s-a arătat mie Andrei Bodiu/ victorios şi obosit/ galant dar mereu chinuit de ispite/ iată-l coborând din tren în gara Arad/ împreună cu Romulus Bucur/ iată-l atingând peronul cu sandalele greceşti/ iată-i pe amândoi dansând sub greutatea rucsacelor/ nu le lipsea decât puşca şi cureaua lată/ a vânătorilor de fantome/ şi dispreţul cu colţi de argint /…/ iată-ne în faţa ciorbei aburinde/ şi a cafelei minuscule/ ca nişte studenţi întârziaţi la festinul/ literaturii./ mi-aduc aminte că a plătit Andrei/ în ciuda protestelor noastre./ şi duşi am fost fiecare încotro spre bătălii imaginare/ însoţiţi de vorbele lui devenite vers: /„pe scriitori câteodată e bine să-i vezi/ câteodată e toxic.”/ ne vedem la maratonul de poezie.”

Gheorghe Mocuţa a plecat dintre noi în 28 noiembrie, împlinind poezia presimţirilor. Avea 64 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ