Baschetul timișorean răsuflă greu, dar visează la elită

142

Baschetul timișorean pregătește revenirea în play-off după o stagiune în care problemele financiare au ținut clubul BC departe de zona 1-8. Cu un președinte, o altă abordare dar mai ales cu buget compus și din componente private, alb-violeții promit o altă față din toamnă. Ilie Trițoiu aduce un suflu nou la club după ce a preluat în primăvară frâiele secției de baschet a SCM-ului.

– Care sunt obiectivele echipei de baschet pentru sezonul viitor?

– Ținând cont de ce sezon am încheiat, eu cred că este un obiectiv îndrăzneț chiar și intrarea în play-off. Dar noi asta ne-am propus, intrarea în play-off. În ceea ce privește Cupa României aici schimbarea cu noul sistem complică puțin lucrurile. Nemaifiind cap de serie putem cădea cu echipe foarte puternice în turul întâi, dar chiar și așa vrem să ajungem cât mai sus și în Cupă.

– Care sistem de competiție vă convine mai mult?

– Cred că pentru noi cel mai bine ar fi ca sistemul din acest sezon să fie păstrat, cel cu 12 echipe e sistemul prin care ne-am salvat de la retrogradare și credem că e cel mai bun sistem pentru clubul nostru. Ai șanse să ajungi în play-off și dacă în prima fază nu ești în primele 8. Și să te salvezi de la retrogradare prin sistemul folosit cred că e mai ok. Sper totuși să nu mai ajungem în acea situație, să nu mai avem aceleași probleme. Vom vedea dacă Biroul Federal va păstra actuala formulă sau va face trecerea la cea cu 14 echipe (interviul a avut loc înaintea ședinței FRB care a stabilit sistemul competițional la 12 echipe în prima ligă).

– Aveți un buget creionat pentru anul ce vine?

– Noi am făcut deja câteva propuneri pentru buget, rămâne să vedem ce ni se va aproba. Depindem foarte mult de ceea ce vom primi de la SCM, în funcție de suma aprobată știm pe ce pe putem baza și în ce limite salariale putem semna. Ne-am făcut un plan și sperăm să primim ceea ce am cerut. Pe lângă ce o să primim de la autoritățile locale, cred că vom reuși să atragem și ceva fonduri din partea privată. Suntem aproape de a parafa contracte cu câțiva sponsori, avem înțelegeri verbale și sper că le vom concretiza.

– Ar reprezenta o premieră atragerea de sponsori. Cum ați reușit?

– De 2 luni lucrăm foarte mult la un plan de marketing pe care îl vom finaliza în curând. Această schimbare va genera o altă abordare vizavi de atragerea sponsorilor și bineînțeles că și schimbarea conducerii contribuie la asta. Unii dintre acești parteneri îmi sunt prieteni, directorii de la Porsche și Iulius Mall. Noi ne dorim ca în prima parte să reușim să aducem măcar 25% din privat la bugetul secției. Ar reprezenta o sumă importantă ținând cont că anii trecuți nu s-a adus nimic din privat. Cu cât mai mult cu atât mai bine.

Dacă vom obține bugetul solicitat cred că vom avea ca buget undeva între primele 8-10 ale campionatului. Vorbim de bugete solide în zona de play-off, e greu să te apropii de bugetele lor. Nu știm încă nimic concret legat de aceste cluburi dar sigur vor fi primele 6 cluburi foarte solide din punct de vedere financiar.

– Ce restanțe aveți de achitat pentru sezonul dificil recent încheiat?

– De când am intrat pe noul club, pe SCM, suntem la zi cu toate sumele. Pe cel vechi mai sunt restanțe către jucătorii care au plecat în prima parte a sezonului. Deocamdată nu ne afectează pentru că nu am primit încă nicio hârtie de la jucătorii ce au plecat, dar probabil că în viitor vom fi afectați de aceste datorii. Sperăm însă să le rezolvăm pentru că este clar că sunt datoriile noastre pe care trebuie să le achităm. O parte dintre ele chiar le-am stins deja. O să creăm un nou ONG pe care vom trece și Academia de baschet și aici vor veni banii privați și de pe această formă de organizare intenționăm să stingem datoriile.

– Cum vedeți relația cu publicul spectator?

– Pentru mine și pentru toți cei din club cel mai important va fi să atragem din nou publicul la sală. Sportul fără spectatori este degeaba. Am jucat în ultimul sezon cu tribunele pe jumătate goale și nici nu i-am simțit pe spectatori acolo. Nu cred că introducerea biletelor la meciurile noastre să îi fi îndepărtat, cred că rezultatele slabe. Până la urmă sportul este un spectacol și la orice spectacol trebuie plătit un bilet. Cinci lei oricum nu era o sumă. În țară, toate echipele au bilet de intrare și se joacă cu tribunele pline. Noi am gândit un plan de marketing prin care le vom oferi tot felul de campanii, transport gratuit cu RATT în ziua meciului, plus și alte discounturi oferite la diferite societăți.

– Ce noutăți aduce BCT pentru această toamnă?

– Ne-am gândit să reluăm Cupa Timișoara și vom aduce echipe puternice la Timișoara. Suntem în discuții avansate cu Partizan Belgrad și așteptăm răspunsul lor. La fel cu locul 3 din Bulgaria, Beroestara Zagora, precum și cu Steaua București, care de altfel a și confirmat participarea. Va fi un turneu puternic și este posibil să fie și televizat. În perioada următoare vom primi un răspuns. E o relansare a echipei pe care o facem ca să readucem publicul în sală și apoi să îl păstrăm acolo. Sigur vom juca cu Partizan pentru că de aia îi invităm, să ne vedem nivelul.

– Care sunt relațiile cu concitadina BC Timba?

– Din punctul nostru de vedere e o relație normală, le dorim să promoveze cât mai repede în prima ligă. Este loc pentru ambele în Liga Națională. Din punctul meu de vedere sunt prietenii noștri. Sunt un club privat pentru care avem tot respectul, iar Sebastian Răducanu este prietenul meu de mulți ani.

– Cum stați cu transferurile acestei veri?

– Transferurile sunt pe linia pe care ne-am dorit-o de la început. Ne-am acoperit bine cu jucătorii  români și suntem în discuții avansate cu ceilalți baschetbaliști cu care vrem să completăm lotul și mă refer aici la străini. Doi au semnat deja, Jeremic și Otasevic, mai trebuie să semneze trei. Prospectăm piața ex-iugloslavă și cea de peste ocean pentru locurile libere. Din toamnă, doar 5 străini sunt permiși pe foaie deci nu are rost să avem mai mulți în lot. Până în 10 iulie vrem să finalizăm lotul de jucători.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.