Astă-seară, cei adormiți sunt din nou vii în amintirile apropiaților. În Banat, obiceiul este comun tuturor religiilor

1083

La zintâi de noiembrie, pe la toate cimitirele din Ardeal și din Banat e forfotă de credincioși la mormintele rudelor sau ale cunoscuților. De cele mai multe ori, agitația începe chiar cu o zi sau două înainte pentru cei ce au neamurile împrăștiate în mai multe locuri.

Dar ce este, de fapt, acestă zi cu totul deosebită, mai cu seamă pentru credincioșii de rituri apusene?

Sărbătoarea numită Sollemnitas Omnium Sanctorum ori a Tuturor sfinților (Mindenszentek, Allerheiligen) este o dată cu o simbolică foarte încărcată. Toți sfinții ce au sau nu un loc în calendar sunt pomeniți pentru faptele lor deosebite. Ei sunt cunoscuți sau nu, dar în memoria multora încă dăinuie. Biserica a hotărât că toți merită o zi de aducere aminte pioasă.

Romano-catolicii, anglicanii, dar și unii luterani o sărbătoresc în toamnă, la 1 noiembrie. Iar bisericile de rit oriental, ortodocșii și greco-catolicii au sărbătoarea similară după Rusalii. Doar datele diferă, dar gândul bun datorat celor plecați ar trebui să fie la fel.

În Biserica Romano-Catolică, Pomenirea Tuturor Credincioșilor Răposați are loc la 2 noiembrie, imediat după ziua sfinților. În bisericile ortodoxe și greco-catolice, ziua săptămânală pentru pomenirea generală a celor adormiți este sâmbăta. Din toate sâmbetele unui an bisericesc, două sunt consacrate în chip special pomenirii generale a morților: sâmbăta dinaintea Duminicii Lăsatului sec de carne și sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt. Ele se numesc în popor Moșii (de iarnă și de vară) pentru că în ele facem pomenire părinților, moșilor și strămoșilor răposați.

Dar la noi în Banat, ca și în multe zone din Transilvania, din motivul de locuire comună a mai multor etnii și credințe s-a ajuns la preluarea și de ortodocși a obiceiurilor catolicilor. Chiar dacă nu este specificată în mod explicit în calendar pomenirea morților în acestă zi, a ajuns să fie practicată pe scară mare. De fapt azi este o altă zi în care se pomenesc doi sfinții învățați ce se ocupau cu alinarea suferințelor fizice. Este vorba de doi medici din părțile Asiei, doctorii fără de arginţi Cosma şi Damian ce din dragoste de aproape nu luau bani de la săraci.

Pomenirea celor plecați dintre noi de orice credincios este un exemplu de bun obicei luat de la vecini. Nu este alt exemplu mai simplu de ecumenie aplicată, simplu, pe teren, cu o floare și o lumânare la mormânt. În unele sate obiceiul este atât de vechi încât este considerat propriu și nu un împrumut. Chiar și preoții slujesc la cererea aparținătorilor la morminte în cimitire. Spre seară este o feerie de lumină blândă de lumînare la îngânarea zilei cu seara. Rudele se adună în cimitire aduc vorba de neamurile ce nu mai sunt, dau câte o mică pomană, chiar beau un păhărel dacă și răposatului i-a plăcut răchia și astfel se strâng legăturile din comunitate. Se transmit mai departe obiceiuri și amintiri despre cei vii și cei adormiți.

LĂSAȚI UN MESAJ