16 ani de închisoare pentru Gheorghe Colompar, pedofilul care a abuzat sexual 6 copii

902

Gheorghe Colompar, bărbatul din Sântana care a violat şase copii, a fost condamnat la 16 ani de închisoare de către judecătoria din Chişineu-Criş.

„În data de 21 septembrie 2017, la Judecătoria Chișineu Crișa fost soluționat dosarul nr.820/210/2017, privind pe inculpatul Colompar Gheorghe, trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș pentru săvârșirea a șase infracțiuni de viol, reținându-se că în data de 2 martie 2017, în intervalul orar 20:30 – 22:00, inculpatul Colompar Gheorghe a întreținut relații sexuale orale cu un număr de şase copii, cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, respectiv persoanele vătămate B.E., C.M.I., B.I.F., R.N.A., C.M. și D.E.A., sub amenințarea unor violențe și profitând de vârsta fragedă a persoanelor vătămate”, se arată în motivarea judecătorilor.

Decizia judecătorilor nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs, astfel că pedofilul se află în arest la domiciliu.

Gheorghe Colompar şi-a justificat fapta în faţa procurorilor spunând că era în conflict cu părinţii micuţilor şi a vrut să se răzbune, motiv pentru care i-a ademenit pe minori în propria locuinţă abuzâbdu-i sexual pe toţi în aceeşi seară. Cu toate acestea, individul nu recunoaşte faptele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.