Ziua în care zborurile Ryanair se ANULEAZĂ. Piloții intră în grevă

107

Şapte sindicate ale personalului navigant al Ryanair din cinci ţări – Italia, Portugalia, Spania, Belgia şi Olanda – vor declanşa o grevă de o zi în data de 28 septembrie, fiind afectate sute de zboruri, a informat joi Yves Lambot, purtător de cuvânt al sindicatului belgian CNE, transmit AFP şi Reuters.

„Din păcate, discuţiile cu Ryanair au continuat fără a se obţine rezultate. Ne-au promis că ne vor schimba contractele conform legislaţiei naţionale până în 2022. Este prea târziu pentru noi. Vrem aceste modificări din 2019”, a declarat Yves Lambot. Acesta a confirmat că mişcările de protest vor avea loc în Italia, Portugalia, Spania, Belgia şi Olanda.

De asemenea, piloţii italieni ai Ryanair se vor alătura grevei din 28 septembrie, a anunţat un purtător de cuvânt al sindicatului UILTRASPORTI.

Reprezentanţii Ryanair au anunţat că vor căuta să minimalizeze efectele grevei asupra pasagerilor anulând un număr redus de curse aeriene.

Italia şi Spania sunt a doua şi, respectiv, a treia mare piaţă europeană a Ryanair.

În 13 august, Ryanair s-a confruntat cu cea mai severă mişcare de protest din istoria sa de 33 de ani, fiind afectaţi aproximativ 55.000 de pasageri şi aproape 400 de zboruri anulate.

Greva, care a avut loc în cea mai aglomerată perioadă a sezonului estival, a fost declanşată de piloţii Ryanair din Germania, Olanda, Irlanda, Suedia şi Belgia, care cer îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi majorarea salariilor.

Germania a fost ţara cea mai lovită de greva piloţilor Ryanair, fiind afectaţi 42.000 de pasageri în urma anulării a 250 de zboruri de pe zece aeroporturi.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova.

sursa – stiridiaspora.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.