10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Zeci de saci de gunoaie, adunate de pe cursurile de apă din Banat

Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat s-au transformat în ecologiști. Ei au început o campanie de igienizare a malurilor râului din regiune. Asta după ce ploile puternice au adus din amonte zeci de metri cubi de deșeuri.

„În aceste condiții, ABA Banat a început acțiuni de igienizare pe râurile Bega, Timiș, pe acumulările Dumbrăvița, Murani, Pișchia, Surduc, zona Golf Cerna, care se vor derula până la sfârșitul anului și se vor extinde pe toate cursurile de apă din bazinele hidrografice administrate. Până acum au fost colectate 50 mc deșeuri (materiale plastice, PET-uri, hârtii, cartoane) și 40 mc de vegetație lemnoasă (crengi, bușteni plutitori) căzută în albia minoră, în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase”, a transmis ABA Banat.

În județul Timiș, s-a derulat o acțiune ecologică organizată de o firmă privată, care, din spirit civic, a strâns 37 mc de deșeuri (echivalentul a 5,5 tone). Din partea formației Surduc au participat 3 persoane, iar tractorul cu remorcă a asigurat transportul din zonele greu accesibile a materialelor colectate, care au fost preluate de către o firmă de salubritate.

„Suntem bucuroși să participăm la asemenea acțiuni civice, care vizează igienizări de ape, mai cu seamă că în acest weekend se sărbătorește Zilele Lacului Surduc. Toți dorim ape curate și maluri curate unde să ne putem relaxa în voie. Cu acest prilej, mai fac un apel către populație: nu mai aruncați /depozitați gunoiul pe ape sau în jurul apelor, în locuri neamenajate. Pentru aceste gunoaie apa va deveni un mijloc de transport care va polua alte regiuni. Fiți implicați și vigilenți, ca să păstrăm curățenia apelor, oriunde ne-am afla”, a spus Titu Bojin, directorul ABA Banat.

Astfel de acțiuni vor continua.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

 O avarie majoră la rețeaua de apă afectează mai multe cartiere din Timișoara

Actualizare, ora 17,20: S-a izolat porțiunea afectată fără a perturba alimentarea cu apă din zonă! Reparația efectivă va avea loc mâine, deoarece există un cablu de...

UDMR Timiș anunță susținerea candidaturii lui Alfred Simonis la președinția Consiliului Județean Timiș

    Liderii timișeni ai maghiarilor spun că au luat această decizie pentru ,,reprezentarea interesului comunității noastre în toate împrejurările”. În comunicatul de presă transmis...

Politicianul gol

Citește și :