10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Weekend cu temperaturi de până la -17 grade în țară

Vremea va fi geroasă pe tot parcursul zilei de sâmbătă, cu temperaturi maxime ce se vor încadra, în general, între -16 şi -10 grade. În estul şi sud-estul ţării, cerul va fi noros şi temporar va ninge. În restul ţării, înnorările vor fi temporare, iar ninsori slabe se vor semnala pe arii restrânse. Vântul va avea intensificări în Moldova, estul Munteniei şi Dobrogea şi în zonele de munte, cu viteze ce vor depăşi pe arii restrânse 60…70 km/h, iar pe crestele montane va fi tare şi va depăşi 80…90 km/h. În aceste zone, ninsoarea va fi viscolită, iar zăpada spulberată. Unele intensificări ale vântului vor fi şi în extremitatea vestică şi de sud-vest a ţării, dar vitezele vor fi mai mici.

O atenţionare meteo COD GALBEN anunţă intensificări ale vântului, ninsoare viscolită sau spulberată. Este valabilă în intervalul 6 ianuarie, ora 23:00 – 07 ianuarie, ora 10:00.

În intervalul menţionat, în Dobrogea, Bărăgan şi Moldova va ninge în general slab cantitativ, dar vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze de 50…60 km/h şi pe arii restrânse 70 km/h, temporar spulberând şi troienind zăpada.

Unele intensificări ale vântului vor fi mai fi în sud-vestul Olteniei, spulberând trecător zăpada depusă anterior.

În Moldova, Dobrogea şi Bărăgan, sâmbătă şi duminică (07 şi 08 ianuarie) vor fi intervale de timp în care va mai ninge, iar vântul va avea intensificări, spulberând şi troienind zăpada.

În perioada următoare, în cea mai mare parte a ţării, vremea va fi geroasă atât noaptea, cât şi ziua, iar temperaturile minime se vor situa frecvent între -25 şi -15 grade.

Prognoza meteo pe trei zile

În Capitală, vremea va deveni geroasă. Trecător va ninge slab, iar vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa, -11 grade celsius. Pe parcursul zilei trecător va ninge slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de -10…-9 grade.

La munte vremea va fi geroasă, atât pe parcursul zilei cât şi noaptea. Cerul va fi noros şi temporar va ninge, mai ales în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali. În cursul nopţii, ninsorile vor deveni mai însemnate cantitativ, în special în masivele estice şi sud-estice. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi pe arii restrânse 60…70 km/h, iar pe creste va sufla tare şi va depăşi 80…90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

Duminică, vremea se va mentine geroasă atât dimineata cât şi ziua în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile minime vor fi cuprinse între –17, -16 grade în depresiuni şi -9 grade la Arad si Timisoara. Temporar va ninge în cea mai mare parte a ţării. Ninsorile vor fi moderate cantitativ în Moldova și local în Transilvania și la munte, iar în rest vor fi în general slabe. Vântul va avea intensificări la munte, mai ales în zona înaltă, dar si în Moldovaş i în cea mai mare parte a Dobrogei, viscolind si spulberând zăpada. Unele intensificări ale vântului vor fi si în sudul Banatului si în vestul si sudul Olteniei. Izolat, dimineața, în zonele joase vor fi condiții de ceață, asociată cu depunere de chiciură.

Luni, vremea va fi în continuare geroasă în special dimineaţa în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între –16, -15 grade în estul Transilvaniei şi -8 grade la Reşiţa, Timişoara şi Arad. Va ninge local în regiunile nordice şi pe arii restrânse în rest. Vor fi condiţii de ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.

 

Sursa: www.realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Copiii de la Spitalul Louis Țurcanu, „pui de cuc” într-o altă clădire a Consiliului Județean. Începute acum un deceniu, lucrările la noul...

În luna mai se împlinesc 10 ani de când au început lucrările la Corpul B, noul corp al Spitalului de copii „Louis Țurcanu”. Clădirea...

 O avarie majoră la rețeaua de apă afectează mai multe cartiere din Timișoara

Actualizare, ora 17,20: S-a izolat porțiunea afectată fără a perturba alimentarea cu apă din zonă! Reparația efectivă va avea loc mâine, deoarece există un cablu de...

Citește și :