Vremea amintirilor

123

Întotdeuna când dl Adrian Bodnaru îmi povesteşte despre viitorul său volum, îl întreb (sau încerc să-l descos): e cu fotbal? Dar Craiova? Încă nu s-a scris despre volumul poetului Adrian Bodnaru, UNIVversuri, care va fi lansat la Craiova, în momentul în care

Universitatea Craiova va fi câştigătoarea campionatului. Sau a cupei. Dar va fi? Credeam că Lupescu va ajunge preşedintele federaţiei fotbalistice, naţia întreagă era cu el, dar au apărut pitici, juniori, doamne fotbaliste care au spus un nu hotărât. Despre fotbalistul de odinioară, Adrian Bodnaru, nu s-a scris mare lucru, dar mai putem scrie?

Poate că acum e timpul să ne amintim despre fotbal. Şi de Lupescu, şi de Hagi, şi de cât de
mândru fotbalist era odată admirabilul poet Adrian Bodnaru, care ar fi vrut să-şi lanseze
volumul UNIVversuri când Universitatea Craiova va câştiga… E momentul amintirilor, pe care doar Emeric Ienei poate să-l trăiască frumos.

Am primit câteva cărţi de la Mircea Bradu, respectabil dramaturg şi director vreo două decenii al teatrului din Oradea. Două dintre cărţi sunt dialogurile lui Mircea Bradu cu Emeric Ienei: cum au cunoscut ei mari actori, cum au văzut ei piese de teatru — cele mai mari piese jucate în România, în anii ’70–’80. Dacă n-avem fotbal, demonstrează, azi, Emeric Ienei şi Mircea Bradu, avem teatru. Cum, la Oradea, unde Mircea Bradu era director şi Emeric Ienei era invitat de onoare la fiecare premieră, se jucau piesele cu Marin Sorescu, D.R. Popescu, Teodor Mazilu, Ion Băieşu și Mircea Bradu. La Oradea îşi începea cariera de mare, de gigantic actor Adrian Pintea. Elev, scria poezii pe care directorul revistei Familia le citea cu admiraţie, încântat să le publice. Între amintiri, strălucitul fotbalist, strălucitul antrenor Emeric Ienei îi aminteşte dramaturgului Mircea Bradu ce important cenaclu avea Oradea… pe vremuri. „Într-adevăr, e de acord directorul. Dar acest cenaclu era condus de profesorii noştri Traian Blajovici, Zaharia Macovei şi de colegii noştri mai mari, din care mi-i mai amintesc pe Titus Popovici şi Dorin Iancu”. „Ne urmau Doina Sălăjan, Victoria Ana Tăuşan… Ana Blandiana”.

Emeirc Ienei ştie tot despre convorbitorul său, despre director, despre poezia lui. Care director mărturiseşte: „Ceea ce este mai emoţionant e că prietenii nu m-au negat niciodată ca poet.

Reţin o epigramă a colegului meu de clasă Grigore Grigurcu, azi criticul şi poetul de mare
prestigiu…”. Admirabile cărţi scrise „împreună” de doi extraordinari cititori de literatură. Odinioară. Cei doi scriu împreună o istorie a teatrului din vestul ţării. Cu date despre actori de demult, unii uitaţi astăzi. Despre scriitori, despre cărți.

Între poeţii căruia i-am prefaţat cartea de debut se numără purtătorul de cuvânt al echipei Poli Timişoara. Mai e purtător de cuvânt? Dacă mai e, îl rog sa le jucătorilor bilete la teatru. La film.

Să înveţe pe de rost cărţile lui Adrian Bodnaru. Sau măcar ale lui Gheorghe Popa. Să le dea
lectură obligatorie POLI, din nou pe prima scenă a fotbalului românesc. Să înveţe măcar
prima frază a prefeţei lui Gheorghe Popa: „Eu cred că Poli are şi viitor, nu numai trecut”.

Dragi fotbalişti de la Poli, dragi antrenori de ieri şi de azi de la Poli… Citiţi biografia marelui
fotbalist şi antrenor Ion Ionescu pe care a scris-o — sau o va scrie — Adrian Dinu Rachieru,
Adrian Bodnaru sau… chiar Vasile Gogea.

E vremea amintirilor.

LĂSAȚI UN MESAJ