Voucherele de vacanță, sprijin real sau o nouă păcăleală de proporții a guvernului?!

6052

Tot personalul din sectorul public, dar și din companiile în care statul este acționar unic sau majoritar, va beneficia de vouchere de vacanță, potrivit legii. Numai că, la scurt timp după apariția normelor de aplicare, mulți au început să-și dea seama că generozitatea guvernanților a avut în spate și alte motive, nu doar revigorarea turismului, ci și atragerea de mai multi bani la buget. asta pentru că valoarea voucherului va fi impozitată la salariu.

Impozitarea la salariu a voucherului va conduce la o sumă mult mai mare plătită către stat de către fiecare beneficiar. Iar calculul este foarte simplu. Valoarea voucherului este de 1.450 de lei. Suma care însă va reveni angajatului, după impozitare, va influența însă în mod negativ bugetul fiecărui beneficiar. Asta pentru că, deși era mult mai simplu ca voucherul să fie impozitat direct s-a preferat însă o altă variantă.

Astfel, în cazul în care impozitarea se realiza la suma de 1.450 de lei, angajatul plătea la stat 385 de lei, suma rămasă din voucher fiind de 1065 de lei.

În cazul în care valoarea voucherului este introdusă în salariu, după impozitare, se constată că de fapt persoana beneficiază de o sumă puțin mai mare de jumătate din valoarea de 1.450 de lei. Cu alte cuvinte practic își va plăti jumătate din vacanța pe care guvernanții spun că i-o oferă gratuit.

Explicația este simplă, iar de data aceasta dăm ca exemplu salariul minim brut pe economie, respectiv 1.900 de lei, respectiv 1.160 de lei net. Dacă adunăm la acest salariu valoarea voucherului suma impozitată ajunge la 3.350 de lei, iar în urma impozitării angajatul rămâne cu 1.941 de lei net. Diferența dintre salariul minim net pe care o încasa lunar și suma încasată prin impozitarea la salariu a voucherului este de 771 de lei.

Prin urmare de la 1.450 de lei cât este valoarea voucher concret persoana va beneficia numai de suma de 771, iar multă lume deja s-a prins de această capcană.

„Există deja cazuri în care am fost anunțați că sunt persoane care vor să renunțe la voucher. În acest caz trebuie să depună o cerere la unitatea de învățământ. Vorbim de persoane care nu au cum să plece în vacanță și care, după ce au auzit că banii vor fi impozitați la salariu, au spus că renunță la voucher. Oricum, acesta nu poate fi valorificat și nu poate fi acordat nici rudelor, fiind nominal”, a explicat pentru Observatorulph.ro Ion Duță, liderul Sindicatului Școala Prahovei.

sursa: observatorulph.ro

LĂSAȚI UN MESAJ