18 C
Timișoara
vineri 3 mai 2024

Voluntarii se vor reuni din nou pentru a da viață și culoare unui alt sat din Banat

Asociația Acasă în Banat pregătește o nouă ediție a festivalului „Color the Village/Colorează Satul” – Festivalul Faptelor Bune.

În vara anului viitor, voluntarii se vor reuni din nou pentru a da viață și culoare unui alt sat din Banat. Obiectivul este același: vor fi zugrăvite 30 de case, în 3 zile. Dacă anul acesta, festivalul s-a desfășurat în județul Caraș Severin, în localitatea Eftimie Murgu, în 2020, Asociația Acasă în Banat dorește să intervină într-o localitate din județul Timiș.

Timp de 2 săptămâni, până în data de 28 noiembrie, se pot trimite propuneri pentru sate din județul Timiș, iar membrii asociației vor analiza propunerile și vor alege cea mai potrivită locație pentru desfășurarea evenimentului.

”Vom alege un sat din Timiș care să ne primească cu brațele deschise, să găzduiască voluntarii, să îi omenească și să îi ajute când au nevoie. Dacă la prima ediție ne-am decis să ajutăm un sat cu real potențial turistic, prea puțin valorificat, de această dată ne îndreptăm atenția către un sat defavorizat, iar acțiunea noastră să aibă un impact real asupra acelei comunități”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Vă reamintim că prima ediție Color the Village a avut loc în acest an în localitatea Eftimie Murgu, județul Caraș Severin. Peste 250 de voluntari au reușit o performanță incredibilă și au zugrăvit 34 de case. Cine dorește să trimită propuneri pentru a doua ediție Color the Village – Festivalul Faptelor Bune, poate completa următorul formular: https://forms.gle/X7WTFa4s3KSVt3Hv6

Persoanele juridice care doresc să ne sprijine ne pot contacta la adresa de email acasainbanat@gmail.com sau la nr. tel. 0748918091.

Donații pentru acest proiect se pot face către: Asociația Acasă în Banat
Cont LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
Cont EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SWIFT/ BIC: BTRLRO22
PayPal: acasainbanat@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :