Vizite interzis încă într-un spital din vestul țări. Aparținătorii vor ține legătura telefonic cu personalul medical

89

Măsuri preventive imediate la Spitalul de Urgență Petroșani. Conducerea spitalului a decis interzicerea accesului aparținătorilor în unitatea medicală, începând de luni de la orele prânzului. Măsura este una preventivă care să protejeze atât  pacienții, cât și pentru aparținătorii acestora.

Conform gazetadedimineata.ro, decizia este una fermă și fără excepții. Această măsură a fost impusă, luni, de conducerea Spitalului din Petroșani pentru a evita orice risc de expunere a pacienților și / sau aparținătorilor.

Evenimentele din ultima perioadă, legate de suspiciuni de gripă și chiar și de pericolul unei infecții cu coronavirus în județul Hunedoara, vor atrage după ele o serie de măsuri de prevenire. Conducerea spitalului petroșănean susține că informațiile despre pacienți vor fi furnizate, telefonic, de personalul medical de pe fiecare secție.

Aparținatorii sunt rugați să apeleze, la nevoie, numărul de telefon al unității medicale: 0254 543 318 de unde vor cere numerele de interior specifice fiecărei seecții în parte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.