Victorie importată cu Dinamo, fără efect în clasament

78

Baschetbaliștii timișoreni au învins Dinamo București, legând în premieră două victorii în actuala stagiune. Meciul de miercuri seara din fosta Olimpia s-a încheiat 82-77 pentru violeți.

BC SCM Timișoara pare să fi ajuns la nivelul pe care și l-ar fi dorit încă de la începutul campionatului. Violeții au ajuns la a patra victorie abia cu trei runde rămase de jucat din sezonul regulat. Rezultat nu îi ajută însă să evite penultima poziție a clasamentului pentru că ecartul față de locul imediat superior este prea mare.

Succesul cu Dinamo București reprezintă însă un imbold important pentru elevii lui Mandic înaintea finalului de sezon în care au de înfruntat play-outul. BC SCM s-a impus cu 82-77 (12-20, 20-17, 31-16, 19-24) grație evoluției din sfertul al treilea, la fel cum s-a întâmplat și în runda precedentă la Mediaș.

Pivotul Dalibor Djapa a fost cel mai bun om la gazdelor, cu 26 de puncte și 6 recuperări. A fost urmat de: Dundjerski (21 puncte), Veselinov (12 puncte), Jeremic (11 puncte), Zivanovic (5 puncte), Milencovici (5 puncte), Toth (2 puncte). Dinamo i-a avut în prim plan pe Sutalo (22 de puncte) și Marinov (20 puncte, 11 recuperări).

Nenad Mandic, antrenor Timișoara: ”În acest moment e o victorie importantă pentru noi. În partea a doua am jucat altceva, am meritat victoria. În principal prin energia acestor băieți. Am spus că Dinamo e o echipă puternică, nu e ușor să joc contra unor asemenea echipe”.

Pentru ”lei” urmează duelul de la Târgu Jiu contra Energiei, sâmbătă, de la ora 20.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.