S-a stins fulgerător din viață viață, la vârsta de 63 de ani, în 3 ianuarie 2019, scriitorul și jurnalistul Petre Tănăsoaica. Născut la 16 iulie 1955, Petre Tănăsoaica a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, manager și redactor-șef al cotidianului “Viața Vâlcii”, cronicarul de artă vizuală al revistei “România literară”. Tănăsoaica este absolvent al Facultății de Artă și Design, secția Teoria și Istoria artei, din cadrul Universității de Vest din Timișoara, și doctor în Arte al aceleiași universități. Printre volumele sale de referință se numără ,,Set sonete și contrasonete” (2006), ,,Grădina lui Tagore” (2007), “Femeia lui Yerutonga” (2010) ș.a.
Într-un interviu acordat, în 2016, prietenului său Robet Șerban, pentru “Banatul Azi”, Petre Tănăsoaica spunea: “Nu visez decât la un singur lucru, că voi avea suficient timp să duc la capăt proiectele aflate în şantier. Cele câteva cărţi care se pot închega – cred că două sau trei – din însemnările de până acum despre artă, o colecţie sau două a cronicilor cu ilustraţiile aferente, să termin teza de doctorat, să fac studiul despre Şcoala Nuţiu şi apoi punem punct capitolului aceasta. După cum vezi, folosesc pronumele imperial, dar tu să n-o iei aşa, pentru că vorbesc în numele inşilor pe care i-am asuprit în mine, deci este vorba de un plural! Îmi mai trebuiesc trei ani să scriu cele trei romane pe care le duc în cap de ceva timp. O mie de pagini nu sunt un Everest, poate altfel ies de sub molozul presei cotidiene. N-am experimentat asta până acum şi mă îndemn să am curaj. În total, deci, mi ar mai trebui patru ani şi, după asta, dacă mă mai îngăduie pământul, o dăm pe poezie. Asta e tot! Totuși, răspunsul cel mai bun la întrebarea ta despre ce combustibil aş folosi: cred că frica de a pierde toate aceste lucruri e un fel de kerosen atât de bun, încât face un amestec perfect cu plăcerea dată de şansa de a mă fi născut și a mă întâlni cu o atât de uluitoare lume. Aşa ceva trebuie împărtăşit, nu?”
Dumnezeu să îl odihnească!