Mașini făcute praf după ce un șofer beat s-a ”întâlnit” cu altul fără permis de conducere

3323

Un şofer beat a băgat în spital un şofer fără permis, după ce a intrat în maşina acestuia. Accidentul s-a petrecut joi seara, la Craiova.

Un tânăr de 27 de ani, din Craiova, fără permis de conducere, a ajuns joi seara la spital după ce maşina la volanul căreia se afla a fost lovită de un autoturism condus de un şofer care consumase băuturi alcoolice.

Potrivit IPJ Dolj, bărbatul de 27 de ani, care conducerea pe strada Brestei din Craiova, a încercat să efectueze o manevră de întoarcere fără să se asigure, moment în care maşina i-a fost lovită de un alt autoturism, condus de un bărbat de 44 de ani din Craiova. În urma accidentului, tânărul de 27 de ani a fost accidentat şi a fost transportat la spital.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu deţine permis pentru nicio categorie de autovehicule, iar celălalt şofer avea o concentraţie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

‘Bărbatul care consumase băuturi a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei şi a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul fără permis şi conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice’, precizează IPJ Dolj.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.