Vânzarea terenurilor agricole din România către străini a ajuns în atenția Comisiei Europene

689

România este ţara care în ultimii ani a vândut cel mai mult teren agricol, iar străinii au profitat de situaţie.

Fenomenul este văzut drept îngrijorător chiar de Comisia Europeană, care a comandat un studiu în acest sens unui institut de cercetare olandez. Pentru că, în prezent, cei mai mari jucători de pe piaţă nu sunt români, statul pregăteşte o modificare a legii pentru străinii care investesc în agricultură.

Cele mai recente statistici arată că străinii deţin 40 la sută din suprafaţa arabilă de la noi. Este vorba despre aproximativ 5,3 milioane de hectare. Cifra este verificată de cei din Ministerul Agriculturii.

Potrivit studiului comandat de Comisia Europeană, firmele care au suprafeţe uriaşe de teren reprezintă o ameninţare pentru agricultură familială şi pentru economia locală.

Suprafeţe însemnate se află şi în proprietatea unor austrieci, însă inclusiv băncile şi companiile de asigurări străine au intuit că la noi preţul pământului va continua să crească, aşa că au cumpărat masiv.

Statisticile Agenţiei de Cadastru arată că cele mai multe tranzacţii s-au făcut în vestul ţării, iar fruntaş este judeţul Timiş, unde în ultimul an s-au dublat.

Nicolae Oprea, președintele Comisiei de Agricultură din CJ Timiș, susține că ”În mare parte, recolta a fost luată şi exportată în ţările lor. Și au venit de la ei produse agroalimentare începând de la făină, patiserie, carne, lapte, procesate la ei, adugă plus valoarea la ei în ţară.”

În Arad, anul acesta au fost înregistrate 18.000 de tranzacţii cu terenuri agricole, iar străinii au ajuns să controleze 20 la sută din suprafaţă arabilă a judeţului. Pământul cel mai fertil s-a vândut cu 12.000 de euro hectarul.

Străinii au început să cumpere pământ în România din 2014, când piaţă funciara a fost liberalizată.

Parlamentarii sârbi, de exemplu, au adoptat o lege care cere fiecărui cetăţean din UE să trăiască în Serbia cel puţin 10 ani înainte de a putea cumpără teren agricol şi nu mai mult de două hectare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.