Valul de caniculă din Banat creează probleme în circulația feroviară! Ce se întâmplă!

158

Intreg Banatul se află sub cod galben de caniculă, anunțat de meteorologi pentru toată săptămâna, când temperaturile vor ajunge chiar şi la 37 de grade Celsius, lucru care afectează şi infrastructura feroviară.

Astfel, compania nationala feroviară din România anunţă că trenurile, care oricum merg încet, vor circula cu viteză redusă în zonele afectate de caniculă. Perioada în care garniturile vor cirula şi mai lent începe de astăzi şi durează până duminică.

„În această perioadă, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare va efectua revizii suplimentare pe reţea în regiunile aflate sub atenționare de COD GALBEN și COD PORTOCALIU, prin verificarea directă ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în șină va depăși 50 de grade, pe tronsoanele unde situația o impune se va reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă”, transmit reprezentanții companiei feroviare de la Biroul Infrastructură.

Societatea de Transport Feroviar va aviza permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) când se impune reducerea vitezei de circulație și pe ce tronsoane se va lua această măsură, astfel încât aceștia să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulație, sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condițiile de trafic.

De asemenea, compania feroviară recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre orele de sosire și de plecare a trenurilor în stații, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziționat sau dorește să achiziționeze bilet.

Călătorii pot afla informaţii în timp real despre localizarea exactă a unui tren aflat în circulaţie și de pe site-ul administratorului de infrastructură feroviară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.