Posibil observator astronomic la Margina VIDEO

277

Una dintre cele mai bogate zone ale județului nostru în atracții turistice este, fără îndoială, parte de est. Zona Făget și Margina, cu toate satele aparținătoare, au un potențial enorm, prea puțin exploatat.

Președintele Consiliului Județean, Călin Dobra, este un apropiat al mișcării turistice de care s-a și ocupat o vreme. Astfel a depistat un posibil loc ce ar putea atrage călătorii amatori de inedit. La o margine de județ, ascuns printre dealuri și destul de necunoscut, există satul Groși. Poate multora nu spune nimic acest nume. Dar de acolo se trag rădăcinile unuia din marii români ce a dus departe faima cercetării și științei. Astronautul Dumitru Prunariu este, până acum, singurul român care a văzut planeta de undeva de departe. Tocmai pentru a pune în valoare satul și casa strămoșească a cosmonautului se dorește amenajarea, la o margine de sat, a unui observator astronomic.

Cerul înstelat poate fi văzut de aici în condiții optime. Elevii, studenții și nu numai ar putea cunoaște mai bine locurile dacă ar avea astfel de atracții. Banii nu ar fi cea mai mare problemă. Dacă se accesează fonduri europene, printr-un program bine-întocmit, visul ar putea deveni realitate. Astfel ar putea fi scos din anonimat micul sat unde savantul vine destul de rar să-și viziteze casa.

„Am avut o discuție, la Traian Vuia, unde a fost într-un an astronautul Dumitru Prunariu, tocmai în ideea de a prelua această casă, pentru a realiza acest observator astronomic… aici, în Margina, în satul Groși. Noi am gândit mai demult să lansăm astronautului Prunariu invitația de a prelua această casă la Muzeul Național al Banatului, pentru că momentan nu locuiește nimeni în ea. Vrem să realizăm un punct turistic, un punct în numele concetățeanului nostru Dumitru Prunariu și să dezvoltăm zona și în acest sens. Atunci putem discuta și de a atrage investitori care să realizeze locuri de cazare și pensiuni în zonă. Există intenția de a crea un observator astronomic în curtea astronautului Dumitru Prunariu”, a explicat președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.