UVT, în topul unui clasament care cuprinde cele mai bune 10% universități din plan internațional

304

Universitatea de Vest din Timişoara se situează în topul primelor 6% dintre cele mai bune universități din lume, dintr-un total de 20.000 de universități, potrivit Center for World University Rankings (CWUR) 2020-2021, care a anunțat noile rezultate în 8 iunie 2020. UVT a câștigat 74 de poziții față de anul anterior, ocupând acum poziția 1186 la nivel mondial. La nivelul universităților din România prezente în acest clasament, UVT ocupă poziția a 4-a, în urcare cu un loc față de clasamentul anului anterior, în condițiile în care doar 11 universități din România au fost incluse în clasamentul care grupează cele mai bune 10% universități din lume.

CWUR măsoară performanța universităților pe baza a 4 indicatori de performanţă:
 calitatea educației (25%),
 inserţia profesională a absolvenților (25%),
 calitatea personalului academic (10%) și
 performanța cercetării (40%), indicator împărțit astfel: rezultatele cercetării – număr de articole (10%), publicațiile de înaltă calitate – număr de articole apărute în jurnale de top (10%), influența cercetării – număr de articole apărute în jurnale de mare influență (10%) şi citările – număr de articole cu număr mare de citări (10%).

Acest ranking, publicat începând cu anul 2012, este unic prin faptul că indicatorii de performanță obiectivi evaluează toți cei patru piloni cheie care stau la baza metodologiei clasamentului (calitatea educației, inserția profesională a absolvenților, calitatea personalului academic și performanța cercetării), fără a se baza pe sondaje de opinie și pe informații raportate de universităţi, astfel încât accentul este egal distribuit pe componentele de educație și de cercetare. În acest mod, cele 20.000 de universități sunt analizate și clasificate în funcție de performanțele lor obiective.

The Center for World University Rankings este o organizație de top, localizată în Emiratele Arabe Unite, care oferă consultanță politică, perspective strategice și servicii de consultanță guvernelor și universităților, pentru îmbunătățirea rezultatelor educaționale și de cercetare. CWUR publică un clasament universitar global, cunoscut pentru obiectivitate, transparență și consecvență.

În această clasificare, alături de Universitatea de Vest din Timișoara, sunt prezente şi alte 3 universități membre ale Consorțiului Universitaria: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.