17.1 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

USAMVBT preia cel mai performant sport timișorean! Este vorba de prestigioasa trupă de rugby a orașului VIDEO

Una din cele mai titrate echipe din Timișoara sportivă a trecut printr-o perioadă de restriște.

Teamul Saracens a adus în urbea noastră o multitudine de titluri și de trofee, mai ales în ultimii ani.

Zece trofee în zece ani este o performanță greu de atins de alte echipe. Dar din motive diverse, ce pot fi legate de schimbul de generații care nu a produs sportivi la fel de valoroși precum cei din „generația de aur”, dar și ca urmare a unor probleme financiare și de fluctuație la echipă, s-a ajuns la o scădere a nivelului jocului în campionat.

De când a pornit la drum rugby-ul timișorean, adică din anul 1949, echipa s-a aflat mereu sub auspiciile universitare.

Una din cele mai spinoase probleme este cea a bazei materiale care nu este deloc la nivelul dorit de sportivi și de echipa tehnică.

Stadionul din cartierul Ronaț nu mai este de mult timp competitiv așa cum s-ar cere. Dacă echipa ar reuși să se califice într-o competiție internațională la acest moment am fi în postura deloc onorantă să nu avem unde juca.

Nici un teren din județ (ca să nu spunem că nici măcar din municipiu) nu corespunde unei astfel de întâlniri. Ar fi necesar să se plătească zeci de mii de euro administrației celui mai apropiat stadion, cel din Cluj.

Pentru a trece peste toate aceste neajunsuri din mișcarea de rugby local Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „regele Mihai I” a oferit un sprijin extrem de binevenit. Și când scriem sprijin consistent, de fapt este vorba de ceva extrem de palpabil.

Rectorul Cosmin Popescu a explicat că universitatea condusă de dânsul va susține toate nevoile sportivilor. Și nu oricum ci în urma unui protocol de colaborare cu Clubul Municipal. Sportivii se vor bucura de condiții superioare de cazare în campusul universitar, mesele de la restaurantul studențesc sunt cunoscute ca fiind de cel mai înalt nivel de calitate, cantitate dar și în privința condițiilor de igienă.

Tot campusul din Calea Aradului dispune de o bază sportivă bine dotată, ce poate asigura o parte din pregătirea fizică a rugbiștilor. După cum spune profesorul universitar Cosmin Popescu cel mai important aspect este cel educativ.

Oricine, dar mai cu seamă tinerii veniți de peste hotare, vor putea deveni studenți ori masteranzi în științe ale pământului, cunoscut fiind renumele USAMVB peste tot în lume.

O diplomă girată de universitatea timișoreană nefiind un lucru de ici, de colo. La întâlnirea de vineri, care a parafat formal colaborarea dintre Universitate și Clubul de rugby, alături de rectorul Alin Cosmin Popescu s-a aflat și prorectorul Sorin Stanciu, Sorin Șipoș ca reprezentant al primarului Dominic Fritz, vice primarul Cosmin Tabără dar și oamenii de sport ce au dus greul rugbyului, Mihai Costa, respectiv coordonatorul clubului municipal din anii din urmă, consilierul local Radu Țoancă.

Pentru nostalgicii sportului cu balonul oval, este de menționat că la loc de onoare se va organiza în cel mai scurt timp un mic muzeu cu toate trofeele echipei dar și un birou al sportului cu balon oval în incinta universității.

Până la data de 7 august, când se va întruni lotul, se va lucra intens pentru reabilitarea bazei sportive din Ronaț.

Dacă mai spunem că anul acesta echipa va beneficia de cel mai mare buget sunt speranțe că, în curând, vor veni rezultatele mult așteptate. De acum, este un fapt cert că 7 burse sportive vor fi acordate de USAMVBT celor care vor face performanță la carte și la sport.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | Icoanele de Laz, bijuterii expuse la Muzeul Satului Bănățean

Expoziția  „ICOANE DIN TRANSILVANIA, ICONARUL FLORIN POENARIU – TEZAUR UMAN VIU” s-a deschis pentru public la Muzeul Satului Bănățean. În clădirea Corpului B, aflat...

Cele mai interesante variații ale jocului de poker din toată lumea

Pokerul, cu multiplele sale variații, este un joc apreciat în întreaga lume, fiecare cultură adaptându-l conform tradițiilor și preferințelor locale. De la vibrantele cazinouri...

Citește și :