Unul dintre cei mai importanţi sculptori din vestul ţării s-a stins din viaţă

113
Sculptorul timișorean Szakáts Béla (născut în 19 septembrie 1938) s-a stins din viață, astăzi.
Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Timișoara, artistul a fost profesor la Liceul de Artă din Timișoara, din 1962, când a terminat facultatea (la Cluj), și până în 1994, iar vocaţia sa pedagogică a continuat, apoi, la înființata Facultate de Arte din capitala Banatului, unde a profesat din 1994 și până în 2003, fiind și șeful Catedrei de sculptură.
Cariera lui Szakáts Béla a însemnat și numeroase expoziții personale și de grup, în țară și în străinătate, în care lucrările i s-au bucurat de aprecierea publicului, a colecționarilor și a criticilor de artă, fiind, de altfel, recompensate cu premii importante.
Chiar în aceste zile, pe simezele Galleriei 28, din strada Constantin Brâncoveanu nr. 28 (Timișoara), este expoziția “Desene regăsite”, ce îi poartă semnătura.
Înmormîntarea va avea loc marți, 7 iunie, ora 13, la Cimitirul Rusu Șirianu din Timișoara.
Dumnezeu să îl odihnească!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.