22.2 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Ion (Iosif) Ivanovici | Biografia compozitorului celebrului vals Valurile Dunării

În Banatul care a dat muzicieni de seamă ai poporului nostru : Ion Vidu, Sabin Drăgoi, Tiberiu Bredicianu, Ioachim Perian, Traian Grozăvescu și alții îl găsim, în secolul al XIX-lea, și pe celebrul compozitor, clarinetist și dirijor Ion (Iosif) Ivanovici. Acesta s-a născut în Timișoara în anul 1845, în vremea când Timișoara făcea parte din Imperiul Habsburgic.

Numele de familie Ivanovici amintește de procesul de sârbizare a numelor românești în acele vremuri, terminația – vici- rămânând până astăzi frecvent intâlnită în Banat. Numele de botez a lui Ivanovici apare în primele sale manuscrise muzicale sub Ioja sau Ioța, prenume asociate pentru românescul Ion.

I. Ivanovici a fost fiul unor tărani modești, a rămas orfan de la o vârstă fragedă când nimeni nu-i oferea vreo slujbă. Îndrăgea de mic cântecele populare și le interpreta cu mult talent la un fluier, își dorea mult să devină muzician.

Nu există documente care să descrie împrejurările prin care Iosif Ivanovici ajunge copil de trupă la Regimentul 6 Linie din Galați. Este cert faptul că l-a impresionat cu talentul său muzical pe Alois Redl, șeful muzicii, cu acesta a studiat și a învățat clarinetul și flautul devenind cel mai bun instrumentist al Fanfarei Regimentului 6 din Galați.

Este mutat, mai târziu, la Regimentul 2 Roșiori din Iași. Aici, este preluat de cel mai bun șef al muzicii, celebrul Emil Lehr (a condus în stagiunea 1875 – 1876 orchestra Teatrului Național din Iași, fiind un dirijor valoros, a compus rândul său valsuri). Sub îndrumarea lui Emil Lehr, Iosif Ivanovici este inițiat în tainele armoniei, orchestrației și compoziției, dobândește și primele noțiuni de dirijat. Lehr este și cel care îi facilitează contactul cu Constantin Gebauer, tipograful muzical bucureștean care îi va populariza mai târziu opera lui Ivanovici.

Fiind recomandat de Emil Lehr, Ivanovici în vârstă de 30 de ani, ajunge să ocupe, pentru un timp relativ scurt, postul de șef al muzicii gărzii naționale din Galați. La 1 octombrie 1880 a fost avansat la gradul de șef de muzică clasa a III-a, fiindu-i încredințată conducerea fanfarei Regimentului 6 Linie. Răsfață, prin intermediul compozițiilor sale, publicul gălățean paricipând alături de fanfară, aproape zilnic la baluri, nunți, recepții, serbări.

Cronicarul muzical Mihail Mărgăritescu îl numește pe Ivanovici un veritabil copil al balului. Multe din compozițiile sale din acea vreme au un titlu ce sugerează numele persoanei căreia îi era dedicată : Valsul Aurel – dedicat sublocotenentului Aurel Jarcu, Valsul Elena – dedicat Elenei Macca, Valsul Paulina – dedicat Paulinei Cantacuzino, Polca – Mazurca Zinica – didicată Zinicăi Angelescu.

În timpul anilor petrecuți la conducerea muzicii Regimentului 6 Linie compune și celebrul vals – Valurile Dunării – 1880. Valsul, dedicat d-nei Emma Gebauer, soția editorului muzical bucureștean Constantin Gebauer, i-a adus faima universală. Mai există și varianta în care valsul a fost creat pentru Sara Fried, o domnișoară de origine evreiască din Lugoj. Valsul a fost tipărit în două rânduri de Gebauer, fiindu-i adaptate și texte de Carol Scrob sau S. Poppini.

Lucrarea lui Ivanovici face înconjurul lumii, este tipărită la aproape fiecare editură muzicală străină. Este prezentă și la Expoziția Universală de la Paris din 1889, în aranjamentul semnat de Emile Waldteufel. Datorită acestui vals, revista berlineză Die Musik îl numește pe Ivanovici în 1903 regele valsului românesc. Tot la Expoziția de la Paris, compozitorul Ivanovici, participă la un concurs internațional pentru realizarea unui Marș de defilare destinat primirii Tarului Alexandru al Rusiei, care urma să participe la expoziție. Dintre 116 muzicieni care au participat, câștigător al Marșului Alexandru este Iosif Ivanovici. Se spune că juriul, fiind impresionat, îl invită pe Ivanovici să viziteze Rusia. Probabil așa începe relația sa cu Rusia și așa apar lucrările : Souvenir de Moscou, La curtea țarinei, Un vis pe Volga, Pe malurile Nevei. Există o lucrare cu nume similar dedicată Regelui Alexandru I al Serbiei, apărută la editura Gebauer din București.

În lucrarea Amintirile lui George Enescu, publicată la Paris în 1955, găsim o informație inedită despre I. Ivanovici. Enescu dorind să obțină o vioară din partea părinților s-a apucat să învețe câteva piese auzite prin casă. „Într-o bună zi, scria Enescu, îl chemai pe tatăl meu și îi cântai, cu un singur deget pe coarda Re, celebrul vals popular de Ivanovici – Valurile Dunării. Tatăl meu se emoționă, îmi spuse cu o voce gravă și blândă : Vei fi muzician!”.

Există zeci de aranjamente orchestrale și interpretări ale valsului Valurile Dunării. În România găsim interpretarea cântăreței de muzică ușoară Corina Chiriac sau a cantâreței de romanțe Ioana Radu, sub numele Barca pe Valuri. Soprana coreeană Yun Sim-deok transformă valsul intr-o poveste tristă, Imnul Morții. Într-un film de colecție, Dishonored, apărut în 1931, o găsim pe celebra actrița Marlene Dietrich interpretând la pian, o variantă a valsului lui Ivanovici. În 1946, regizorul Alfred Green realiza un film biografic The Jolson Story, protagonistul intepretează valsul sub denumirea de The Aniversary Song, variantă cântată mai târziu de Tom Jones, Frank Sinatra și Andrew Williams. Este păstrată doar linia muzicală, versurile fiind complet diferite. O altă variantă se poate asculta pe coloana sonoră a filmului Meyerling din 1968.

Deși Ivanovici nu avea stagiul regulamentar în grad atins, în 1883 este avansat la rangul de șef de muzică clasa a II-a, iar din aprilie 1883 devine șef clasa I. Cu această ocazie este mutat la Regimentul 11 Siret din Galați. Faima dobândită la Galați atrage atenția autorităților din București, iar în 1895 Ivanovici se mută la București fiind numit în luna mai Inspector General al Muzicii Militare. Obișnuia să încheie o inspecție afirmând că: „Acolo unde nu există ordine și disciplină nu poate exista nici interpretare bună”.

 

Este trimis de Ministrul de Război la Viena pentru a studia organizarea muzicilor militare (sursa: articol din ziarul Familia 1897).
În toamna anului 1900, Ivanovici își alcătuiește o orchestră privată cu care concertează în fiecare duminică și în zilele de sărbătoare. În perioada 1901 – 1902, Ivanovici este suspendat din postul de inspector și preia comanda fanfarei Regimentului 4 Infanterie din București.

În 1901 în amintirea Expoziției de la Paris, Ivanovici a compus piesa Sârba Moților și valsul Souvenir de l’ Exposition, tipărite la Editura Z. Dimitrescu. Valsul putea fi auzit în toate grădinile și restaurantele din Bucureștii acelor vremuri.

I. Ivanovici avansează până la gradul de maior, iar datorită funcțiilor deținute întră în contact direct și cu Casa Regală a României. Astfel scrie câteva lucrări pentru Palat : valsurile Farmecul Peleșului, Carmen Sylva, Balul Reginei, Carol Marș, Les adores, Souvenir de Sinaia.

Se stinge din viață în septembrie (alte surse indică data de 3 octombrie) 1902, după ce revenise la comanda muzicilor militare, în locuița sa din București, strada Doamnei nr. 26. Este înmormântat la cimitirul Bellu din București. Lasă moștenire peste 300 de piese muzicale. A fost căsătorit și a avut un fiu.

Prenumele lui Ivanovici variază, în funcție de izvoarele cercetate, de la Iosif până la Ion. Un document aflat în Arhivele militare, un certificat de bună purtare emis și semnat de Ivanovici în calitate de inspector, în anul 1900 unui subofițer, arată clar faptul că prenumele era Ion. Fotografia poate fi văzută într-un articol publicat de lt.col. Ion Pelearcă în publicația Almanahul Oștirii din anul 1988, intitulat Iosif sau Ion Ivanovici.

prof. Radu Burcea Iancu
dir. adj. Liceul Teoretic J.L. Calderon Timisoara

Bibliografie:
1. Andrei Șarîi, Dunărea Fluviul Imperiilor, Editura Polirom 2017
2. Viorel Cosma, Maiorul I. Ivanovici, Editura Militară 1958

Alte subiecte :

Ore de muzică practice pentru peste 1.700 de elevi din Dumbrăvița

Peste 120 de copii și părinți au vizitat expoziția de instrumente muzicale desfășurată timp de 8 duminici consecutive în cadrul Școlii Gimnaziale Dumbrăvița. Dincolo de...

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Citește și :