Universități în exil — EHU

82

Universitatea de Studii Umaniste Europene, EHU, a fost creată la Minsk, Belarus, în 1992 ca o potențială alternativă la învățământul încorsetat ideologic moștenit din perioada sovietică. A visat atât de frumos profesorul Anatoli Mihailov, absolvent de filosofie și doctor al Universității din Jena! Imediat după căderea URSS, în 1991, profesorul a crezut în noua șansă deschisă țării sale de a reveni la valorile europene și a recupera, printr-o generație de tineri educați în spiritul libertății, decalajul conceptual față de lumea occidentală. Faptul că porți largi se deschideau studiilor de management și marketing la Minsk, dar nimeni nu avea ochi pentru umanioare, l-a determinat să înceapă o aventură rară: înființarea unei universități private, axate pe studiile umaniste în spiritul valorilor europene și în rigoarea academică în care el însuși fusese format în Germania. „Toată lumea încerca să devină bancher sau om de afaceri.” — spune Anatoli Mihailov. „Dar nimeni nu dădea atenție rădăcinilor fundamentale ale civilizației europene. Nimeni nu înțelegea că societatea trebuie să fie construită pe o tradiție intelectuală uriașă, bogată, puternică”. Se referea, desigur, la tradiția filosofiei europene…

A început cu 100 de studenți în 1992. Cu toții erau plini de speranțe, proiecte și, mai ales, de dorința de a schimba radical mentalitatea țării în care fuseseră crescuți. Se îngrămădeau în două săli ale Academiei de Științe din Minsk. Era ceva între universitățile volante din Cehoslovacia anilor ’80 și proiectul deplin asumat de a crea o Școală și o Tradiție. În ciuda prezenței la cârmă a lui Alexandru Lukasenko, totul părea că are șanse și lucrurile vor reuși, treptat, să intre pe făgașul transformării societății în profunzimile structurilor ei de gândire și fundamentare a deciziilor. Obținuseră sediu și se bucurau de colaborarea unui important număr de profesori veniți nu doar de la Sankt Petersburg, dar și din Europa, în special din Polonia și Lituania, respectiv din Germania. Aceștia aduceau un aer proaspăt, nume noi în bibliografie, metodologie, rigoare și, mai ales, dinamism. Universitatea ajunsese la deschiderea a opt facultăți, incluzând studiile umaniste, limbi străine și clasice, IT. În jurul ei s-au constituit numeroase centre și institute de cercetare, precum Institutul de Studii Germane, Centrul pentru Educație Civică, Centrul pentru Cercetare Economică și Socială, Centrul pentru Informații și Resurse în vederea Integrării Europene. „Era un risc, o aventură, aproape un non-sens”, punctează și azi întemeietorul EHU. Și a fost frumos până în 2003….

Atunci Anatoli Mihailov a fost convocat la biroul ministrului Educației, dl Alyaksandr Radzkov. Urmând cunoscuta procedură a laudelor și formulelor retorice de circumstanță, acesta a ajuns la punctul-cheie al întâlnirii: i-a cerut demisia (!) lui Mihailov, precizând că guvernul avea deja în vedere un alt nume pentru poziția de rector. Cu alte cuvinte, guvernul naționaliza o universitate privată, schimbându-i conducerea și urmărind declarat modificarea ulterioară a programei de învățământ, a criteriilor de evaluare, a conținuturilor ce aveau a se preda, precum și a modalității de a invita profesori străini. Înțelegând importanța momentului și riscul de a-și vedea proiectul subminat, profesorul Mihailov a refuzat. A urmat o serie de discuții nu tocmai flatante, controale și critici la adresa campus-ului și a criteriilor de selectare a studenților, pentru ca în 24 iulie 2004 să fie revocată licența de funcționare. Decizia a provocat mari proteste în Minsk, încă de a doua zi, prin care aproximativ 200 de studenți încercau sa-și salveze șansa la un învățământ liberal. Desigur, în locul revenirii la viață a universității, numeroși studenți au avut parte de detenție și amenințări. Universitatea a fost închisă, dar nimeni nu a cedat și nici nu a dezarmat. Conducerea acesteia a decis să-i sprijine pe studenți, atât pe termen scurt, în anchetele care au urmat, cât mai ales pe termen lung, în finalizarea studiilor și începerea unei cariere.

Exilul la Vilnius

Granițele politice nu reușesc întotdeauna să separe ceea ce și-ar dori politicienii pentru că le-ar conferi mai multă predictibilitate și un mai pronunțat sentiment al puterii personale. Dimpotrivă, cu cât frontierele au fost impuse mai rigid și protejate cu îndârjire, cu atât ele au deschis ferestre de comunicare între comunitățile menite a fi separate! Elementele culturale construite împreună, în timp au dovedit, de fiecare dată, că au putere mai mare și creează breșe în zidurile politicii. Sute de ani de conviețuire în cadrul Marelui Ducat al Lituaniei au unit Lituania și Belarus, Polonia și, parțial, Ucraina, într-un sentiment al apartenenței la un simbol transistoric și transpolitic.

Ca urmare, oficialitățile de la Vilnius au oferit de îndată găzduire Universității din Belarus (EHU), care a reușit să-și redeschidă porțile în capitala Lituaniei încă din 2005. Contrar așteptărilor tradiționale ale celor deranjați de gândirea liberă, sprijinul internațional nu a întârziat să apară și să salveze un proiect mult mai important decât un spațiu fizic dotat cu amfiteatre și săli de curs. Este vorba despre spiritul critic, despre curajul și bucuria de a explora, despre șansa unei generații de tineri de a fi altfel structurată mental și a putea înțelege și promova schimbarea atât de necesară în țara lor. Desigur, președintele Lukasenko a declarat, pentru Sovietskaia Belarusia că „nu are nevoie de o asemenea Universitate. Țara ar trebui să-și educe propria elită!”. Parcă am mai auzit așa ceva și pe la noi, chiar și în ultimii ani! Iar pentru că orice asemănare este dincolo de hazardul istoriei, de la Minsk au început să se audă defăimările, din Europa și Statele Unite sprijinul logistic, financiar și academic….

Cum ne-am obișnuit deja, televiziunea națională a creat povestea despre cuibul de spioni, despre scoala de teroriști, despre „agenturili” americane, germane și poloneze care vor să destabilizeze Belarus prin educarea și trimiterea în țară a unor instrumente ale puterilor cu interese vrăjmașe. Desigur, majoritatea diplomelor oferite de EHU la Vilnius, garantate de un prestigios consiliu științific al Universității, sunt recunoscute în Uniunea Europeană, dar contestate în Belarus, tocmai spre a submina interesul, entuziasmul și bucuria de a studia acolo. Conform site-ului universității, din octombrie 2005 până azi a crescut cu 1.000% numărul studenților ce urmează cursurile EHU, majoritatea (96%) fiind din Belarus.

Recent, în 23 mai 2018, președinta Lituaniei, doamna Dalia Gribauskaite a ratificat amendamentele la Legea Științei și Învățământului Universitar, amendamente ce stabilesc reglementări speciale privind instituțiile de învățământ superior ce operează în Lituania, în condiții de exil forțat. Amendamentele fuseseră deja trecute prin Sejm — Parlamentul țării — cu unanimitate. La ora aceasta, EHU funcționează după toate legile lituaniene și europene, inclusiv după Acordurile Bologna. Suportul financiar este oferit nu doar de țara gazdă, ci și de Comisia Europeană, Consiliul Nordic al Miniștrilor (un soi de executiv al organizației Consiliului Nordic), de numeroase țări europene și fundații internaționale. Domnul Anatoli Mihailov este, de câțiva ani, președinte al Universității, în timp ce rectorii sunt selectați pe bază de concurs internațional. După doi ani de rectorat al lui Jørgen Jørgensen, de la Universitatea din Aarhus, Danemarca, anul acesta a fost numit Sergei Ignatov. „Lituania este încântată să vadă o asemenea personaliate recunoscută în plan internațional precum profesorul Ignatov, devenind rector al EHU. Fără îndoială, dumnealui va aduce o nouă dezvoltare strategică a Universității și va reuși să-i consolideze capacitatea academică și științifică, menținând-o ca pe un important proiect al Belarus-ului și nu numai” — spunea, cu ocazia învestirii noului rector, ministrul afacerilor externe al Lituaniei, dl Linas Linkevicius.

Doctor în egiptologie al Universității din Sankt Petersburg, fost bursier al All Souls College, din cadrul Oxford University, profesorul Ignatov a demonstrat clare abilități de manager al New Bulgarian University din Sofia, al cărei rector a fost între 2002 și 2009. Vorbitor al mai multor limbi europene contemporane, predă și cursuri de egipteană veche (coptă), akkadiană și greacă veche. După cum a subliniat la prima sa întâlnire cu studenții și profesorii universității, are deplina convingere că lumea de azi are nevoie de studii umaniste în egală măsură cu cele de IT, deoarece are nevoie de vizionari capabili să privească înainte și să anticipeze problemele cu care se va confrunta umanitatea în următorii 20–30 de ani. Asemenea oameni vor predetermina viața generațiilor viitoare!”.

Un alt aspect de o deosebită importanță dezvoltat în discursul rectorului a fost cel al tradiției europene al stadium generale, în care accesul studenților și al cercetătorilor în comunitatea științifică se face pe baza meritelor personale, și nu pe cel al provenienței geografice, etnice sau lingvistice. „Tocmai aspirațiile academice trebuie să fie cele care să distrugă granițele etnice sau naționale într-o manieră fără precedent.” Iar această poziționare axiologică se răsfrânge din plin în modul de articulare a programei de învățământ, în structura cursurilor și a metodologiei de predare.

Portal către oportunități”

Acesta este motto-ul declarat al Universității. Pornind de la acesta, înțeles ca menire principală a EHU, de a educa noile generații de studenți proveniți în special din Belarus în spiritul valorilor europene, dar și a le oferi o calificare utilă în lumea de azi, curricula e structurată în grupuri de cursuri/programe corespunzătoare obiectivelor formulate în Carta universității. Există, astfel, un grup de cursuri nucleu, unul de discipline fundamentale ale domeniului de studiu și unul de specializare. Desigur, cel mai atractiv analizei este cel al cursurilor nucleu. El are scopul de a descătușa gândirea studenților educați să repete seturi de informații să se integreze într-un mod de expresie si argumentare. Surpriza tinerilor este că aici, la EHU, „au voie” să pună întrebări, să facă propria cercetare, să gândească liber și să exprime ceea ce cred, ce au înțeles, ce li se pare creativ. Este, pentru ei, o cu totul altă lume, al cărei alfabet îl învață pas cu pas.

În primul an au parte de un curs de „Limbaj și gândire” menit a le antrena analiza critică, exprimarea, auto-reflecția, modul de articulare a unui text sau al discursului; urmează, în anul al doilea un seminar de creativitate, în care, cot la cot cu profesorii, își prezintă mici proiecte, le analizează și interpertează, învață să formuleze proiecte. Bibliografia de pornire cuprinde nume precum Hermann Hesse, dar și Tolstoi, Albert Camus, dar și Kafka, Vasil Bikov și Hannah Arendt. Tot în primii doi ani, studenții au parte de cursuri intensive de limbă engleză pentru a putea apoi, în anii terminali, să audieze cursuri în această limbă sau să parcurgă bibliografie publicată în revistele de limbă engleză. Primul an le oferă și un curs intensiv de limbă și cultură lituaniană, urmărind să-i ajute să se simtă confortabil în țara de adopție, să relaționeze cu societatea lituaniană și, mai ales, să înțeleagă valorile patrimoniului cultural comun acelei regiuni.

Beneficiind de susținerea Konrad Adenauer Foundation in Vilnius, studenții pot urma cursuri intensive de limba germană, având acces deplin la biblioteca Centrului Adenauer, la resursele umane și financiare ale acestei fundații, putând ulterior urma cursuri pe teme sociale și politice stringente, sau își pot pregăti un viitor masterat într-o universitate de limbă germană.

Grupul acestor discipline este încununat de Introducerera în științele sociale (incluzând tradițiile filosofice și literare europene), precum și, în ultimul an, de seminarul de hermeneutică, ambele urmărind să le definitiveze libertatea si curajul de a interpreta, de a analiza obiectiv, de a prelua exact și, în corelație cu toate datele unui text, semnificațiile, și utilitatea.

În literatura tradițională a monarhiilor se spune că acolo unde este regele se află și țara sa. Monarhia nu depinde nici de geografie, nici de granițe. Astfel a fost posibil exilul numeroșilor monarhi, fără a se considera că istoria acelei țări ar fi fost întreruptă în vreun fel. Poate că, de data aceasta, filosoful este rege, contrazicându-l pe Platon! Poate că Anatoli Mikailov  este regele-filosof în exil și a reușit, în numele valorilor liberale ale literelor și artelor, să elibereze un număr important de tineri din Belarus. Peste 3.000 de absolvenți EHU, până acum. Și, poate, exilul printre ai tăi nu e tocmai exil… Poate e libertatea de a crede, a visa și a reinventa o identitate…

LĂSAȚI UN MESAJ