Universitatea Politehnica Timișoara răsplătește performanța cu burse de invidiat! Câți bani poate lua un student merituos…

423

Universitatea Politehnica Timișoara acordă burse pentru stimularea performanței academice, burse sociale, burse sociale ocazionale, burse speciale, burse pentru stagii de studii universitare și postuniversitare în țară/străinătate și alte forme de sprijin material din fondurile bugetare alocate în acest sens. De asemenea, Universitatea Politehnica Timișoara acordă, din venituri proprii extrabugetare, burse speciale studenților care desfășoară activități extracurriculare sau desfășoară mobilități interne organizate sub tutela conducerii universității sau/și a facultăților, celor care au rezultate deosebite la concursurile studențești sau în cercetarea științifică și burse sociale speciale studenților cu rezultate bune la învățătură, dar cu o situație familială precară din punct de vedere financiar.

Bursele pentru stimularea performananței academice sunt burse de performananță sau burse de merit. Ambele categorii de bursă, ca și bursele sociale, se acordă pentru anii neterminali pe o perioadă de 6 luni, în felul următor:
 în perioada 1 octombrie – 31 martie pentru rezultatele la învățătură aferente semestrului II al anului universitar precedent sau media la admitere în cazul anilor I de la ciclul licență sau master;
 în perioada 1 aprilie – 30 septembrie pentru rezultatele la învățătură aferente semestrului I al anului universitar curent.
Bursele de performanță se acordă studenților de la ciclul licență sau master, cu excepția anului I, semestrul I. Acestea sunt de 2 tipuri:
 burse de performanță I – pentru studenții care au media de bursă egală cu 10.
 burse de performanță II – pentru studenții care au media de bursă peste 9,50.
Bursele de merit se acordă studenților de la ciclul licență sau master din toți anii de studiu, care nu au burse de performanță, și pot fi de două tipuri:
 burse de merit I, pentru studenții care au media de bursă mai mare decât 9;
 burse de merit II, pentru studenții care au media de bursă sub 9, dar nu mai puțin de 7,50.

Bursele sociale se acordă pe durata studiilor, până la împlinirea vârstei de 35 de ani, în funcție exclusiv de considerente sociale.
Pentru anul universitar 2017/2018, cuantumurile burselor sunt următoarele:
a) burse de performanță I- 1000 RON/lună;
b) burse de performanță II- 800 RON/lună:
c) burse de merit I- 700 RON/lună:
d) burse de merit II- 600 RON/lună;
e) burse sociale – 580 RON/lună.

Bursa socială poate fi cumulată cu orice alt tip de bursă.
„Din actualul an academic, Universitatea Politehnica Timișoara a luat măsura de a răsplăti suplimentar performanța academică a studenților. Astfel, un student care în semestrul anterior a obținut media 10 primește o bursă de 1000 de lei. Dacă a obținut media 10 pe întreg anul anterior va primi suplimentar 500 de lei pe lună. De asemenea, studenții care au rezultate deosebite la concursurile studențești de nivel național mai pot primi lunar încă 400 de lei. Prin urmare, un student sau masterand la Universitatea Politehnica Timișoara poate ajunge la o bursă de 1900 de lei pe lună”, a explicat conf.dr.ing. Florin Drăgan, prorector UPT.

LĂSAȚI UN MESAJ