Universitatea Politehnica Timișoara, aproape de elevii de liceu și prin sport

Universitatea Politehnica Timișoara dovedește încă o dată susținerea pe care o acordă sportului, fiind alături și de liceele din județ, pe care le susține în orgnizarea și desfășurarea competițiilor sportive.

Peste 40 de echipe și peste 500 de elevi au participat, în ultimele două luni, la Campionatul Interșcolar de volei, baschet și handbal, care s-a încheiat joi, 5 decembrie 2024, la Sala de Sport „Mircea Albu” din Timișoara. Este cel mai de anvergură eveniment sportiv dedicat elevilor de liceu.
Campionatul Interșcolar de volei, baschet și handbal s-a desfășurat în 2024 în cadrul proiectului „Tri-Sport Challenge: Campionatul Interșcolar de Volei, Baschet și Handbal”, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara.


Organizatorii principali sunt Clubul Sportiv Universitar Politehnica Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara și Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Partenerii și susținătorii demersului sunt Direcția de Sport Timiș, Fundația Politehnica Timișoara, Comisia Județeană de Arbitraj pentru Volei, Asociația Județeană de Baschet și Asociația Județeană de Handbal.

„Politehnica a fost mereu aproape de sport, atât prin universitate, cât și prin clubul sportiv. Educația și sportul se completează, funcționează în tandem și e chiar indicat să coexiste mai ales în cotidianul celor aflați la început de drum. Sportul a fost mereu apanajul tinereții și i-a ajutat pe elevi și studenți să dea randament la învățătură.
Evenimentul încurajează și subliniază importanța valorilor pe care le poate insufla sportul, motiv pentru care am ales să ne implicăm 100% în acest proiect și în organizarea celor trei competiții, alături de Inspectoratul Școlar Județean. Este, dacă vreți, un nou exemplu prin care Universitatea Politehnica Timișoara, prin clubul sportiv, este aproape de viitorii studenți. Încurajăm sportul și educația”,
a declarat Adrian Tal, directorul CSU Politehnica Timișoara.

La finalul competiției, echipele clasate pe locurile I, II și III au fost recompensate cu medalii, cupe, diplome și obiecte promoționale din partea CSU Politehnica Timișoara, iar componenții echipelor vor beneficia de burse de merit acordate de Ministerul Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean Timiș
Competițiile au reprezentat și etapele județene ale Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, echipele câștigătoare urmând să reprezinte județul Timiș la etapele regionale ale competiției.

Nu în ultimul rând, prin intermediul proiectului „Tri-Sport Challenge: Campionatul Interșcolar de Volei, Baschet și Handbal” au fost achiziționate și o serie de materiale ajutătoare pentru dezvoltarea elevilor în sportul de performanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un teren de peste 2.000 mp de pe malul Bega va fi eliberat de Primăria Timișoara pentru extinderea unui parc

Primăria Municipiului Timișoara continuă eliberarea malurilor Begăi de construcții ilegale ridicate pe terenurile orașului. O suprafață de peste 2.000 mp de pe bulevardul Pârvan...

Acțiuni de dezinsecție terestră și deratizare în luna iunie

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna iunie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a...

Citește și :