22.2 C
Timișoara
vineri 19 iulie 2024

Universitatea Politehnica Timișoara a premiat excelența FOTO-VIDEO

Potrivit unei tradiții instituite încă din 2016, în fiecare an, în cadrul serbării de
Crăciun, Universitatea Politehnica Timișoara a premiat excelența în cercetare, pentru
a răsplăti eforturile depuse de masteranzi, doctoranzi și tineri cercetători, care au
cele mai multe lucrări științifice publicate în reviste recunoscute la nivel internațional.

Pe lângă diplomă și plachetă, premiile includ și un grant suport în valoare de 1000 de
euro, acordat din veniturile proprii ale universității.

În condițiile în care, din cauza pandemiei, serbarea de Crăciun nu a mai putut
fi organizată, conducerea UPT a decis ca, totuși, premiile de excelență să fie
acordate, în 15 decembrie 2020, în cadrul unei festivități restrânse, într-o atmosferă
care să amintească de spiritul Crăciunului, în preajma bradului împodobit din holul
Bibliotecii UPT și în acordurile colindelor interpretate de corul Politehnicii.

Amfitrion și moderator al evenimentului a fost prof.univ.dr.ing. Sorin Mușuroi,
prorector, care, după o scurtă prezentare a dat cuvântul colegilor din conducerea
UPT care, la rândul lor, au oferit premiile de excelență, după cum urmează:

 Conf.univ.dr.ing. Alina Dumitrel, prorector UPT, a oferit premiul „Excelență în
Cercetare”, la categoria masteranzi, domnișoarei Delia Anca Boțilă.

 Prof.univ.dr.ing. Radu-Emil Precup, directorul Consiliului pentru Studii
Universitare de Doctorat, a oferit premiul „Excelență în Cercetare”, la categoria
doctoranzi, doamnei ing. Melinda Vajda.

 Prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, prorector UPT, a oferit premiul „Excelență în
Cercetare”, la categoria tineri cercetători, sub 40 de ani, domnului prof.dr.ing.
Bogdan Groza.

Anul acesta au fost introduse și câteva premii noi, care să marcheze Centenarul
Universității Politenica Timișoara, subliniind câteva dintre direcțiile mari de dezvoltare
ale instituției, care să marcheze trecerea spre „Politehnica noului secol”:

 Prof.univ.dr.ing. Daniel Dan, prorector UPT, a înmânat premiul „Excelență în
Internaționalizare” domnului prof.dr.ec. Claudiu Albulescu, directorul
Departamentului de Relații Internaționale, pentru eforturile depuse în vederea
restructurării și coordonarea activității departamentului.

 Conf.univ.dr. Liviu Cădariu-Brăiloiu, prorector UPT, a a oferit premiul
„Excelență în Digitalizare” doamnei dr.ing. Diana Andone, directorul Centrului
de e-Learning UPT, pentru întregul efort depus și sprijinul acordat în vederea
trecerii procesului educațional de la sistemul tradițional la cel online.

 Rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a acordat un premiu special,
„Premiul Centenar”, instituit cu ocazia celor 100 de ani de la înființarea
Universității Politehnica Timișoara, domnului academician Ion Boldea, un adevărat model de urmat pentru toate cadrele didactice, pentru excelență în
activitatea academică și de cercetare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :