3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Universitatea agricultorilor și veterinarilor bănățeni atrage tineri din țară și lume VIDEO

Dacă e toamnă, viitorii agronomi și medici veterinari se adună, din nou, fie că vorbim despre boboci, fie că este vorba despre tinerii din anii mai mari, în campusul universitar al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara.

Aula cea mare a universității a fost, luni dinmineață, arhiplină de părinți, boboci și cadre didactice. La deschiderea noului an universitar au ținut să ia parte autoritățile locale și județene, dar și foști dascăli ce au slujit în cadrul instituției de învățământ superior.

Rectorul Alin Popescu a dat startul festivității de deschidere oficială cu un bun venit tuturor prezenți.
A mulțumit în mod special colegilor săi care formează colectivul de dascăli fără de care nimic nu ar fi posibil. Tăria unei universități stă și în calitatea profesorilor care trudesc acolo. I-a îndemnat pe cei mai proaspeți studenți să dea importanță deosebită studiului, să profite de orice stadiu de cercetare sau studiu ce le va permite să ajungă cu burse internaționale la alte universități de peste hotare. Profesorul dr. Popescu a dat propriul exemplu când a reușit să studieze o jumătate de an în Franța.

Călin Dobra, președintele Consiliului Județean, le-a dorit mult succes tinerilor și profesorilor în noul an universitar. A insistat pe faptul că va face tot ce se poate pentru a sprijini cercetarea.

Pentru că totul este mai cu spor când știința se împletește cu harul divin, un sobor de preoți conduși de vicarul mitropolitan Ionel Popescu a binecuvântat adunarea din Aulă.

Academicianul Ioan Păun Otiman a retrăit, alături de cei tineri, ce a început aici cu 60 de ani în urmă. Fiind unul din cei mai vechi absolvenți ai școlii unde a și trecut prin toate gradele, pâna la cel de rector, a ținut și de data asta să fie printre tineri.

Fiind conducătorul unității în anii de cotitură de după 1990, a putut face un mic bilanț al anilor ce au trecut. Timp de 15 ani a reușit să facă din universitate ceva deosebit. Nu există niciun dubiu că nivelul academic este la egal cu orice mare universitate din lume. Însă, învățământul românesc obține aceleași rezultate cu costuri de șase sau șapte ori mai scăzute, mai cu seamă la specialitățile teoretice, unde nu este nevoie de multă aparatură și dotări speciale.

În acest an au venit tineri din toate colțurile țării. Este rezultatul activității duse în toate județele. Au venit chiar și din județul Suceava. Un alt atu foarte important ce va atrage în continuare tineri din multe țări ale lumii este și faptul că se predă intensiv în limbile engleză, dar și franceză.

Alte subiecte :

Cristian Moș, fondator al USR Timiș, vrea să-i ,,tragă preșul” de sub scaunul de primar lui Fritz! FOTO-VIDEO

De astăzi, lista candidaților care doresc să ocupe funcția de primar al Timișoarei s-a mai lungit cu o poziție. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș,...

Campusul pentru învățământ dual face un pas înainte

Primăria Timișoara a semnat contractul de proiectare - faza SF pentru realizarea investiției „Campusul regional integrat pentru învățământ dual Vest Timișoara”....

Timișoara pentru TINEri!

Citește și :