Unde a fost găsită o tânără de 19 ani care a pretins că a fost răpită de 3 mascați

303

O tânără în vârstă de 19 ani din Piteşti, care pretindea că a fost răpită de trei bărbaţi mascaţi, a fost găsită de poliţişti la locuinţa iubitului ei, în municipiul Craiova.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, citat de Agerpres, în cursul nopţii precedente, printr-un apel la Serviciul Unic Apeluri de Urgenţă 112, o femeie din Piteşti a sesizat dispariţia fiicei sale, care nu a mai revenit la domiciliu după ce plecase în după-amiaza zilei de sâmbătă.

“Imediat, poliţiştii au demarat verificările pentru localizarea acesteia. Tânăra avea asupra sa, la momentul plecării, telefonul mobil, însă nu răspunsese apelurilor şi mesajelor pe care mama ei le transmisese până la acel moment. După ce a primit un mesaj de la unul dintre poliţişti, aceasta a contactat-o pe mama sa, căreia i-a spus că ar fi fost răpită de pe raza municipiului Piteşti de trei bărbaţi mascaţi, care ar fi dus-o în Craiova, judeţul Dolj”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, fata a mai pretins că un alt bărbat ar fi reuşit să îi convingă pe cei trei “răpitori” să o lase la domiciliul său, unde s-ar afla la momentul convorbirii. La faţa locului au fost trimişi poliţişti doljeni, care au găsit-o pe tânără nevătămată. Ea a fost condusă la sediul Secţiei 4 Poliţie Piteşti, unde a recunoscut că afirmaţiile pe care le făcuse nu sunt reale, iar scopul pentru care a susţinut că ar fi fost răpită este ca să ascundă o relaţie de prietenie cu un bărbat din Dolj, pe care îl cunoscuse pe o reţea de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.