Un timișorean va conduce Orchestra Națională a Franței

1011

Dirijorul Cristian Măcelaru va conduce, de la 1 septembrie 2021, Orchestra Naţională a Franţei din postura de director muzical al ansamblului.

Măcelaru va avea, iniţial, un contract de patru ani, potrivit romania-muzical.ro. Orchestra Naţională a Franţei, înfiinţată în 1934, a mai fost condusă, între alţii, de Lorin Maazel, Charles Dutoit, Kurt Masur, Daniele Gatti şi, din 2007 până în prezent, de Emanuel Krivine. Sergiu Celibidache a avut calitatea de principal dirijor invitat, între anii 1973 şi 1975.

Cristian Măcelaru este director muzical al festivalului Cabrillo, iar începând din stagiunea 2019-2020 va fi dirijor şef al WDR Sinfonieorchester din Köln. El va dirija, vineri, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Stockholm într-un concert transmis în direct, de la ora 20.00, de Radio România Muzical. Programul cuprinde lucrări de Victoria Borisova Ollas şi Dmitri Şostakovici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.