Un test în plus, online, pentru viitorii directori de şcoli

271

Ministerul Educaţiei îşi propune organizarea unui test naţional online pentru ocuparea funcţiilor de director de şcoală, a declarat ministrul de resort, Adrian Curaj, în faţa deputaţilor, arătând că acesta este un pas preliminar depunerii de dosare pentru concurs.

”Concursurile pentru directori de şcoli au fost de la început şi sunt o prioritate, lucrăm cu un grup puternic care fac resurse umane în multinaţionale (…). Am încredere că vom putea veni în prima etapă a concursului de director cu un test online naţional, astfel încât să aibă încredere că pot aplica toţi. Va fi acest test de resurse umane online general şi după ce trec acest test vor putea să îşi depună dosarele pentru concurs”, a spus ministrul.

Adrian Curaj a mai afirmat că se opune desfiinţării inspectoratelor.

”Desfiinţarea inspectoratelor şcolare, îmi pare rău, am spus clar nu pentru că într-un fel sau altul, noi discutăm despre descentralizare. Inspectoratele şcolare şi cei care le conduc sunt aproape de ce se întâmplă în realitate, problema este că ei nu au fost consultaţi”, a mai precizat Curaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.