Un spital de urgență din țară, păzit cu armele din cauza familiilor care incearcă să intre la pacienții aflați în carantină

504

Autoritățile au decis ca Spitalul de Urgență din Bistrița să fie păzit de angajații unei societăți care au permis de port armă și pot astfel ține sub control numărul mare de aparținători care forțează intrarea în unitatea medicală aflată în carantină, relatează Mediafax.

Conducerea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că Spitalul din Bistrița este păzit cu arma de angajații unei firme autorizate să presteze astfel de servicii. Decizia a fost luată pentru a limita numărul persoanelor care încearcă să forțeze intrarea în spitalul de urgență pentru a ajunge la aparținători, în condițiile în care unitatea este în carantină de o lună.
„Colegii mei prevăzători din managementul Spitalului Județean au luat această măsură cu trei săptămâni înainte de a intra în carantină după decizia națională. Am luat decizia de a găsi resursele necesare și a instala un post militarizat pentru că, din păcate, foarte mulți cetățeni nu înțeleg faptul că nu ai voie să intri în spital. Este instalat un post militarizat și nu se mai intră în Spitalul Județean de Urgență”, a anunțat președintele Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.