Un sfârşit de săptămână mai dulce la Festivalul Mierii şi al Doinelor

106

Timp de două zile, Muzeul Satului Bănăţean este gazdă a “Festivalului Mierii şi Doinelor”, festival organizat de către „Asociația Crescătorilor de Albine”, Filiala Timiș alături de Asociația Culturală „Constantin Brâncuși” din Timișoara.

Timp de două zile , sâmbătă şi duminică, adică azi şi mâine, timişorenii sunt invitaţi să deguste , dar să şi cumpere produse, pur naturale, miere şi propolis, dar şi alte produse, chiar şi cosmetic, cu flori de câmp sau cu miere, să asculte o doină bănăţană sau cărăşană, să dilueze dulceaţa mierii, sau gustul unui mic cu o bere, dar de ce nu şi a unui colac secuiesc, sau a unei plăcinte ardeleneşti.

Şi ca să nu fie o minciună vă adresăm din nou invitaţia: “Invităm toți timișorenii, toți bănățenii de la pustă și pe cei de la munte, toți iubitorii albinelor indiferent de forma asociativă din care fac parte și pe toți cei care în decursul timpului au organizat ori au contribuit la păstrarea milenarei îndeletniciri de creștere a albinelor, toți iubitorii doinei fermecătoare din Banat, harnicii și iubitorii de frumos, la o plimbare pe aleile Muzeului Satului Bănățean, la o degustare din cea mai dulce licoare pământeană și la o cântare doinită din adâncurile timpurilor… Iar ca noutate, vă asigurăm că fiecare apicultor are pregatită povestea miracolului trecerii a tot ce are mai curat natura din mugurii pomilor și florile câmpului în hrana zeilor antici, cel mai curat, sănătos și natural dulce, mierea. Însă acest lucru se poate împlini doar prin munca albinuțelor și pasiunea apicultorilor, și cum altfel decât cu sufletul împlinit de doina din străbuni, cântecul patimei, iubirii și respectului pentru viață! Vă așteptăm cu drag și promitem că împreună, munca și doina, hărnicia și talentul, vor fi gazde primitoare în Muzeul Satului Bănățean, degustarea mierii îndulcind trupul, iar trăirea doinei alinând sufletul!”.

La deschiderea evenimentului alături de deputatul PNL, Ben Oni Ardelean, a mai fost prezentă şi europarlamentar Maria Grapinii, care a promis susţinere pentru apicultorii din România în Parlamentul European pentru obţinerea de subvenţii, pentru ca această practică, ce de fapt e o “industrie” de fabricare a mierii , să nu se piardă. De asemenea a promis cât de curând şi o dezbatere pe tema apiculturii, prin întâlnirea apicultorilor din UE.

Pe lângă apicultorii din Timiş şi Caraş au fost prezenţi şi apicultorii din Serbia.

 

Mihaela Păunescu

LĂSAȚI UN MESAJ