Un rege și un prinț al cântului împart aceeași statuie în Timișoara – foto

190

Banatul ieri și azi

Așa cum am început povestea tânărului și inegalabilului tenor care a plecat din Lugojul natal să cucerească marile scene ale lumii, vom continua șirul de întâmplări cu povestea unui proces. A fost unul din celebrele procese penale al Austriei la începutul perioadei interbelice. A avut de toate: avocați iluștri, pledoarii, o criminală ce încerca să pară victimă. Și o sentință ce sfidează orice logică. Absurdul la modă în literatura de avangardă a acelei perioade a trecut cu succes și în tribunale. O previziune a genialului praghez Franz Kafka, stins cu trei ani înaintea lui Grozăvescu, tot în acea Mitteleuropa care își căuta făgașele de revenire la o normalitate visată, după marele cataclism al Primului Război Mondial. El a descris în „Der Prozess” cotloanele ciudate ale împărțirii dreptății. Acestă împărțire numai echilibrată nu este. Echitatea e doar o himeră. Dacă ultimele cuvinte ale lui Josef K. sunt: „Ca un câine!”, așa, de fapt, a plecat dintre cei vii și prințul operei vieneze. Împușcat ca un animal periculos de „iubita” lui soție. Osificarea legilor și a vechilor tribunale chesaro-crăiești încă nu era fost zdruncinată în tinerele republici rezultate.

Dacă am vorbit despre o carieră începută sub auspiciile cele mai favorabile, care părea că se va întinde pe multe decenii, trebuie să continuam povestea cu partea cea mai tenebroasă a ei, nedescâlcită nici acum, după aproape un secol de mister.

statuie-traian-grozavescu_2-1024x768La 14 februarie 1927, vocea ce fusese asemuită cu un cristalcare vibrează, a lui Traian Grozăvescu, a răsunat pentru ultima dată pe scena Operei de Stat din Viena. A fost un ultim Rigoletto, unde a interpretat rolul ducelui de Mantua în mod magistral. Acest rol care i-a adus atâta faimă pe scenele din Praga, Berlin ori  Budapesta avea să fie cântecul lui de lebădă. Pe scenă l-a avut alături pe nu mai puțin celebrul său coleg, baritonul ruso-american Georges Baklanoff. O fi fost un semn că Traian a cântat seara înainte de asasinarea sa „Oh, cât de înșelătoare sunt inimile femeilor”?!

Grozăvescu avea deja în buzunar un contract de trecere a Oceanului, de a debuta și pe scenele din Lumea Nouă. În acea vreme, publicul american era avid de noi și noi voci, care puteau deveni staruri. În martie ar trebuit să cânte la New York, la Metropolitan Opera. Faptul nu a trecut neobservat de conaționalii săi, care-l așteptau ca pe un prinț. În presa de limbă română au apărut articole ce vesteau venirea sa în America, precum „American Romanian Daily News” din Cleveland, Ohio, în ediția din 17 august, 1926.

Pe 15 februarie, era o zi obișnuită de relaș după spectacolul din seara precedentă. La operă era doar o repetiție. Traian a plecat la repetiții. A venit acasă seara, și viaţa i s-a stins stupid. Unele surse dau ca dată a morții ziua de 19 februarie. Dar pare mai mult o greșeală a celor ce au scris despre tragedie, decât o dată plauzibilă.

Grozavescu mantua RigolettoNimic nu prevestea tragedia ce avea să se întâmple. Tenorul tocmai îşi făcea bagajele pentru voiajul în America. Trebuia să ajugă cu trenul la Roma, de unde urma să se îmbarce pe unul pacheboturile ce făceau curse regulate peste Atlantic. În capitala italiană urma să se întâlnească cu soprana cehă Maria Jeritza, alături de care ar fi trebuit să cânte la Metropolitan Opera din New York.

A fost scânteia care a declanșat nenorocirea. Orbită de furie, doamna pune mâna pe un pistol aflat la îndemână și-l descarcă în capul soțului. Glontele fatal a intrat prin ceafă și a ieșit prin tâmpla dreaptă. La scenă a asistat și sora artistului, Olga Grozăvescu, ce locuia în același apartament vienez al cuplului, de pe Lacherfelderst

Soția sa, Nelly Koveszdy-Grozăvescu, se afla într-o veșnică stare de nervi și începuse unul din multele scandaluri ale căsniciei lor. Gelozia, dublată de un psihic labil, a femeii ridică mult nivelul dezastrului familial. Artistul, scos din sărite, amenință (poate în glumă sau poate foarte serios), pentru a scăpa o vreme de gura nefericitei femei ce-i toca nervii, că o lasă acasă. Va pleca în America singur. Cornelia Grozăvescu era încă în refacere după naștere, dar și după decesul imediat al copilului și, poate, nici starea medicală nu-i permitea o lungă și obositoare călătorie. Să nu uităm că, în acea perioadă, din Europa până la New York un voiaj dura cam două săptămâni.

Traian_GrozăvescuAr fi foarte posibil ca gelozia femeii să fi avut un oarecare temei. Grozăvescu era un tânăr chipeș, plin de umor, adulat de spectatoare, înconjurat de colege de scenă. Bănățeanul nu era doar un interpret deosebit de apreciat, ci şi un bărbat foarte curtat. Şarmant, înalt, cu o statură impozantă şi un fizic agrebil, Traian Grozăvescu era curtat de doamne şi domnişoare din înalta societate austriacă, dar și de ardelencele care locuiau în capitală. Era, de asemenea, un om destul de înstărit, după cum rezultă și din episodul despre sprijinul financiar acordat fotbaliștilor preferați.

Dar nici doamna Koveszdy nu avea un trecut impecabil. Fusese căsătorită cu un om de afaceri de care a divorțat cu scandal. Iar Traian Grozăvescu, împotriva familiei ce-l sfătuia să nu se însoare cu ea, a acceptat-o cu tot cu un copil.

A fost scânteia care a declanșat nenorocirea. Orbită de furie, doamna pune mâna pe un pistol aflat la îndemână și-l descarcă în capul soțului. Glontele fatal intră prin ceafă și iese prin tâmpla dreaptă bărbatului. La scenă asistă și sora artistului, Olga Grozăvescu, ce locuia în același apartament vienez al cuplului de pe Lacherfelderstrasse, numărul 62. Cu toate impotrivirile sorei sale, care încerca să stingă conflictul, nenorocirea s-a petrecut fulgerător. Glonțul a lovit mortal. Un munte de om a căzut la pământ ca o crenguță ruptă.

A fost chemat imediat un doctor din apropiere. Nu a avut altceva ce face decât să constate decesul.  Când a sosit poliția, Nelly Grozăvescu a mai reușit să spună: „Judecați-mă, l-am împușcat!”. A urmat arestarea ei imediată, în așteptarea unui verdict al judecătorilor.

Cum a ajuns arma în mâinile lor a rămas un mister. Tot mai mulți din cei care s-au aplecat asupra cazului au opinat că soția a recurs la gest în mod deliberat, ba chiar cu premeditare. Unele voci au susţinut că soţia tenorului nu avea deloc probleme psihice şi că şi-ar fi plănuit crima.

Crima pasională nu era considerată omor!

GuentherZ_2010-12-31_0008_Wien08_Lerchenfelderstrasse62-64_Traian-Nicolae_Grosavescu_GedenktafelA urmat un proces cu cântec, în care femeia a susţinut că în momentul uciderii soţului a fost lipsită de discernământ. În timpul procesului, Nely şi-a denigrat soţul spunând despre el că o bătea, că era amator de jocuri de noroc şi că bea foarte mult. Instanţa austriacă a achitat-o pentru lipsă de discernământ. Achitarea soţiei criminale a stârnit un val de revoltă în presa vremii.

A fost speculată o lacună a legilor de atunci, care nu considerau în mod explicit moartea rezultată dintr-un scandal casnic ca fiind o crimă. A fost doar un banal accident. Odioasa soție care a sfărâmat, din cauza minților ei răvășite, o carieră aflată în plin apogeu nu a pățit nimic la finalul anchetelor și a proceselor. A fost sprijinită în toate peripețiile de un avocat interest, care a știut să ocolească legea. După cum a scris Dan Traian Demeter, nepotul artistului, în câteva studii interesante, acest avocat ar fi ajuns ulterior amantul văduvei. Legile pline de ambiguități au ajutat la mușamalizarea cazului. S-a pledat pe faptul că femeia era lipsită de discernamânt bine definit în urma nașterii și a decesului, fiind o chestiune în famile nu se poate considera cazul o crimă, ci doar un scandal casnic. Nelly Grozăvescu, după ce se vede cu sacii în căruță și scapă de condamnare, dispare definitiv în cotloanele umbite ale istorie.

Dar cine a fost această Nelly (Cornelia)?

Era, neoficial, patronul și gardianul artistului. Probabil și cel mai strângător contabil. Se spunea adesea că îl însoțea pe soțul ei pretutindeni, pentru că era foarte geloasă și-l revendica doar pentru sine. Nu avea voie nimeni să-i arunce vreo privire.

Nelly Grozăvescu era la a doua căsătorie. Primul ei soț era Demeter Caltun, un om ce a i-a oferit totul. Dar, într-o zi, femeia îl întâlnește pe artistul Grozăvescu, cu prilejul unei vizite într-un parc de distracţii. Ea crede că nu poate trăi fără el. Începe calvarul pentru Demeter. Îl hărțuiește până ajung la divorț. Omul nu voia să se despartă, mai ales că aveau și o fetiță de cinci ani împreună. Dar ea nu renunță și reușeșete să ajungă la divorț. Unii martori spun că și în acestă primă căsnicie ar fi jucat un rol pistolul.

Traian Grozăvescu a fost considerat un model de artist, de soț și tată, dar, pentru descreierată, nu era destul. Despre Nely Koveszdy se spune că a fost de la începutul căsniciei o soţie geloasă, deranjată de statutul de vedetă al artistului şi, mai ales, de admiratoarele care roiau în jurul lui.

După ce a născut prematur un copil şi a fost profund afectată de moartea acestuia, soţia lui Grozăvescu a devenit şi mai geloasă. L-a învinovăţit pe tenor de pierderea copilului și a devenit din ce în ce mai posesivă. Pe fondul crizelor de gelozie ale soţiei, căsnicia tenorului era departe de a fi una fericită. Declarațiile martorilor și ale experților, despre viața privată a soților, au fost la fel de unanime. Ceva nu era în regulă între cei doi.

Tragedia a stârnit multe discuții în famila din țară, care a rămas neconsolată. Toți își reproșau faptul că nu au insistat mai mult pentru o eventuală relație ce ar fi putut să se înfiripe între artist și o colegă de la Cluj, ajunsă, de asemenea, o mare doamnă a scenei românești.

Aca de Barbu, iubirea care n-a fost să fie…

Apropiații au regretat că Traian Grozăvescu nu şi-a unit destinele cu  Aca de Barbu, solistă a Operei din orașul de pe Someș (mai târziu, şi a Operei din Viena). La noi în oraș este cunoscută ca întemeietoarea, de mai târziu, a Operei din Timişoara, a cărei primă directoare a fost. De altfel, sora artistului, dar şi alţi apropiați ai familiei, îl atenționaseră pe Grozăvescu asupra temperamentului imprevizibil şi a geloziei maladive manifestate de cea care avea să-i devină soţie. Aca de Barbu l-a iubit mult pe Grozăvescu, l-a însoţit chiar şi la Lugoj, dar destinul le-a despărţit cărările definitiv. De altfel, Opera din Timişoara era un ideal la care visaseră împreună… Visul a reușit. Dar mult după moartea lugojeanului.

Traian-GrosavescuTrupul neînsuflețit al lui Grozăvescu a fost adus și înmormântat în Lugojul natal, în cimitirul orthodox, pe 23 februarie 1927. Concitadinii săi nu l-au uitat. Teatrul Municipal din Lugoj poartă numele tenorului, aici organizându-se și Concursul Internațional de canto „Traian Grozăvescu”. Nici la Viena nu a fost trecut în umbra deasă a uitării „Prinţul Operei”, care a încântat această mare capitală culturală europeană în perioada interbelică. Traian Grozăvescu, tenorul de renume mondial care a evoluat pe scenele vieneze între anii 1923 și 1927, este  omagiat printr-o placă memorială amplasată pe faţada clădirii situate pe Lacherfelderstrasse, nr. 62, unde artistul s-a stins din viaţă în împrejurări tragice. Placa este opera sculptorului Ludovic Lichtfuss din Jimbolia, iar efigia este identică cu cea de pe casa din Lugoj, unde s-a născut tenorul.

Lucrarea, în valoare de peste 1.000 de euro, a fost suportată de familia Dorel Usvad din Austria şi de dr. Dan Traian Demeter, nepotul lui Grozăvescu.

Dar cum nu totul merge bine, nefericitul tenor plecat prea repede este în continuare urmărit de ghinion. În Timișoara, în parcul Regina Maria, are un bust destul de semeț și armonios lucrat. E cam ascuns vederii în zilele de vară, când nu prea se zărește. Dar tot a fost găsit de niște neisprăviți care nu au avut ce face mai înțelept decât să rupă o bucată din piatra statuii. Lipsește chiar nasul operei. Faptul este cunoscut de edilii locali. O dată la câțiva ani promit foarte solemn că vor remedia lucrarea cât de repede. Trec anii și nu se întâmplă nimic. După care iar apar promisiunile că se repară. Și iar degeaba.

Un alt tâmpit ce crede că le știe pe toate a vrut să corecteze lipsa literelor furate. Ca să știe lumea cine este personajul, a scris cu litere de vopsea mov că acela ar fi regele Mihai I. Impietatea este dublă. Se pângărește memoria ambilor doi mari români. Unii mai săraci cu duhul chiar jură că este bustul regelui din tinerețe, „că doar este în parcul lu’ bunică-sa!”. Siguri că acolo unde sunt, ambii surâd cu înțelegere la prostia omenească, că doar au avut amândoi umor. Unul a fost rege, iar altul prinț, dar, și unul, și altul, au avut o soartă la fel de tragică.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ