Un poliţist care a oprit o petrecere ilegală, ameninţat cu moartea de patronul localului

108

Un poliţist din oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi, care a oprit o petrecere ilegală de botez ce avea loc în pandemie la restaurantul din centrul oraşului, a fost ameninţat cu moartea de  patronul localului. Deşi au fost sesizaţi despre cele întâmplate, şefii poliţistului nu au luat nicio măsură împotriva patronului, ba mai mult au ales să-l trimită pe agentul de poliţie să patruleze în alte localităţi, susţin sindicaliştii din Poliţie.

„Poliţistul, singur în serviciu, din lipsă de personal, se deplasează la restaurant, ajunge în interior si toţi mesenii sunt cu lecţia învăţată, fiecare spune că nu se cunoaşte cu celălalt şi că au venit individual să servească masa la restaurant. Colegul nu reuşeşte să identifice suficiente probe pentru a putea stabili cu certitudine că este vorba despre o petrecere privată, interzisă la acel moment, însă o parte din cei prezenţi încep să părăsească localul. Apoi poliţistul le pune în vedere angajaţilor restaurantului că dacă va putea proba suspiciunea conform căreia a fost organizată o petrecere, interzisă de contextul pandemic, îi va sancţiona contravenţional, după care părăseşte localul în cauză”, anunţă Sindicatul Europol.

Membrii sindicatului susţin că imediat după ce agentul a ieşit din tură, în jurul orei 23:00, a fost sunat de patronul localului. Acesta îi spune în faţă că vrea să ştie unde este pentru a se deplasa spre el. Poliţistul refuză, apoi patronul din Strehaia începe să-l jignească, printre altele spunându-i: „Iţi tai capul f***-ţi rasa mă-tii, vin şi te iau din pat şi acolo la tine, de faţă cu mumă-ta şi cu tac-tu îţi tai capu’!”

Înregistrarea discuției poate fi consultată aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.