Un poliţist a luat în serios o glumă şi a depus o cerere la şefii instituţiei pentru a primi un porc de Crăciun

86

Anchetă la IPJ Giurgiu, după ce un poliţist i-a cerut comandantului său să îi dea un porc de Crăciun, fiind păcălit de un coleg care i-a spus că şefii instituţiei sunt obligaţi prin lege să îl recompenseze cu un porc, iar greutatea animalului este stabilită în funcţie de vechimea sa în Poliţie.

După ce un coleg l-ar fi păcălit că superiorii vor dărui un porc  de Crăciun, un agent de la Poliţia Rutieră Giurgiu a întocmit un raport care a ajuns pe masa comandantului unităţii. În document, agentul a spus că are o vechime în Poliţie de 4 ani şi, prin urmare, ar vrea un porc care să cântărească 160 de kilograme.

„Am onoarea să vă expun următoarele: vă rog să aprobaţi repartizarea unui porc de Crăciun conform ordonanţei nr. 114/2018 din data de 17.11.2021. Având în vedere că am o vechime de 4 ani la Serviciul rutier Giurgiu, aş dori să aibă greutatea în jur de 160 kg. Faţă de cele expuse, rog dispuneţi” – a scris poliţistul în „Raportul” său datat 19.11.2021 şi adresat şefului Serviciului Rutier Giurgiu, potrivit Digi24.

În momentul în care comandantul a văzut acest raport, a demarat o anchetă şi acum se fac verificări prin care să-i identifice pe agenţii glumeţi. Dacă se ajunge la concluzia că aceştia au încălcat anumite regulamente interne, pot fi sancţionaţi.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ