Un nou spital din vestul țării, finalizat în câteva luni. Nu va fi dat în folosință în acest an

264
Noul spital construit în Lipova cu 5,6 milioane de euro (foto), finanţare guvernamentală, nu va deveni operaţional în acest an, deşi lucrările au fost recepţionate de câteva luni, administraţia locală arătând că nu sunt încă bani pentru achiziţia de echipamentele medicale necesare, transmite Agerpres.
Construirea noului spital a început în toamna anului 2017 şi a fost încheiată în august 2020, când a avut loc recepţia. Finanţarea a fost asigurată prin Compania Naţională de Investiţii, iar spitalul este în administrarea Primăriei Lipova.
În luna mai, când 95% din lucrări erau executate, fostul primar al oraşului, Mircea Jichici, declarase că spitalul va fi deschis parţial în vară, dar ulterior, la data recepţiei lucrărilor, fostul edil afirmase că unitatea va deveni operaţională spre sfârşitul anului, prin mutarea unor secţii, cu echipamente şi personal, din actualul spital al oraşului.
Primarul actual, Florin Pera, a declarat că accesul spre noua clădire şi celelalte amenajări exterioare nu au fost realizate, astfel că unitatea medicală nu ar putea deveni operaţională nici prin transferul unor secţii ale actualului spital.
„Lucrarea este atribuită, dar încă nu a început. Am fost informaţi de constructor că va începe amenajarea curţii, dar nu ştim cât va dura. Fără a asigura accesul către spital, pentru că exteriorul este şantier, nu avem cum să îl dăm în folosinţă”, a spus edilul.
El a precizat că noul spital are în prezent doar mobilier, nu şi echipamente sau personal medical. Echipamentele necesare ar costa aproximativ un milion de euro, conform evaluării făcute de fosta administraţie, iar Primăria Lipova intenţionează să acceseze fonduri europene nerambursabile pentru achiziţia lor.
Primarul nu a putut să estimeze momentul în care noul spital va deveni operaţional, spunând că eventuala mutare a unor echipamente şi angajaţi din Spitalul Orăşenesc Lipova poate avea loc doar după finalizarea lucrărilor exterioare, care vor dura câteva luni.
Referitor la posibilitatea folosirii clădirii pentru amenajarea unui spital de suport COVID-19, care a mai fost luată în calcul în urmă cu câteva luni de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP), edilul spune că nu a primit nicio solicitare în acest sens.
Şeful DSP Arad, Horea Timiş, a declarat că atâta timp cât noul spital nu are personal medical şi nici echipamente, în special cele prin care se asigură oxigen pentru pacienţi, nu va putea fi folosit pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.