Un jandarm a fost găsit împușcat mortal, la post. Bărbatul fusese condamnat pentru că se urcase beat la volan

132

Un jandarm din Argeș a fost găsit mort, joi dimineață, împușcat la locul de muncă. Prima ipoteză luată în calcul este cea a sinuciderii, în condițiile în care jandarmul a primit o condamnare cu suspendare după ce ar fi fost prins beat la volan.

Maior Flavius Tănase, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Argeş, a declarat pentru Mediafax că jandarmul era în serviciu la Barajul Vidraru și a fost găsit împușcat în cap cu armamentul din dotare.

Prima ipoteză luată în calcul este cea a sinuciderii, în condițiile în care jandarmul a primit recent o condamnare cu suspendare după ce ar fi fost prins beat la volan.

Jandarmul avea, însă, cale de atac la decizia instanței. Bărbatul avea 45 de ani și are un copil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.