Un fost cinematograf din Timișoara renaște. Va fi folosit și ca sală de spectacole sau conferințe

637

Fostul cinematograf Victoria din Piața Bălcescu, Timișoara, va fi transformat radical. El nu va deservi doar ca sală de proiecții de film. Autoritățile își doresc ca aici să fie ținute tot felul de spectacole, dar și piese de teatru și conferințe.

Potrivit proiectului tehnic, sunt 4 scenarii de urmărit în fostul cinema: cinematograf, sala de conferințe, sală de spectacole, respectiv teatru.

În prezent, starea clădirii este una foarte proastă.

”Starea fațadelor, a acoperișului și a finisajelor, atât exterioare cât și interioare este nesatisfacătoare, necesitând lucrări de reabilitare. Deși în prezent structura nu prezintă încă degradări semnificative, situația actuală și stadiul de întreținere ale imobilului sunt factori ce continuă să favorizeze deteriorarea acestuia, ceea ce ar putea duce, în timp, la deficiente grave de nivel structural. Necesitatea acestor reparații a apărut nu doar din motive de siguranță – tencuieli desprinse ce pot cădea pe pietoni, sau a faptului că cinematograful se află în imediata vecinătate a unor construcții de locuit, iar problemele de nivel structural ce ar putea apărea vor influența și construcțiile din împrejurimi, dar și pentru că imobilul este unul aflat într-o zonă centrală a Timișoarei și datorită stadiului de degradare continuă se devalorizează. Cinematograful în prezent nu este utilizat, iar anumite porțiuni se găsesc în stadiu de degradare avansat”, se arată în proiect.

Odată pornită, reabilitarea va dura 20 de luni. Costul investiției este de 10,2 milioane de lei. În bugetul de anul acesta au fost alocați 400 de mii de lei pentru întocmirea documentației tehnice.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.